Final de vacanţă la FC Farul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Final de vacanţă la FC Farul

Sport 09 Iunie 2007 / 00:00 974 accesări

După nici trei săptămîni de vacanţă, “rechinii” se pregătesc să reia pregătirile pentru cel mai dificil sezon din ultimii ani. Luni, la ora 11.00, constănţenii se vor reuni la stadionul “Farul” într-o formulă mult diferită faţă de cea în care au încheiat campionatul trecut. FC Farul i-a pierdut deja pe jucătorii Mihai Guriţă, Cosmin Tilincă şi Adrian Senin, în timp ce antrenorul Basarab Panduru şi preşedintele executiv Florentin Chiforeanu au fost îndepărtaţi de conducerea clubului. La capitolul achiziţii, gruparea de pe litoral stă foarte slab, singurele certitudini fiind revenirile jucătorilor împrumutaţi în sezonul trecut, Răzvan Stanca, Bogdan Apostu, George Uşurelu şi Viorel Gheorghe şi transferul definitiv al brazilianului Gerlem. La reunire nu va fi însă prezent şi Gaston Mendy, mijlocaşul stînga în vîrstă de 22 de ani de la echipa portugheză Estoril. Reprezentanţii africanului sînt aşteptaţi săptămîna viitoare la Constanţa pentru a definitiva transferul acestuia la FC Farul. Jucătorii prezenţi vor avea ocazia să îl întîlnească pe noul antrenor al Farului, Constantin Gache, care va fi prezentat oficial de gruparea constănţeană. Acesta şi-a început deja munca de observare a componenţilor echipei secunde, care ar putea face pasul către formaţia de seniori, fiind prezent la partida pe care FC Farul II a disputat-o vineri după-amiază în ultima etapă din Liga a III-a, cu UFC Chitila. Tehnicianul va avea însă mînă liberă şi în privinţa jucătorilor care vor părăsi echipa de pe litoral în perioada următoare. Astfel, Dinu Todoran este dorit de FC Braşov, iar Tibor Moldovan şi Iulian Apostol au oferte din străinătate, dar plecarea lor depinde de Gache.

Taguri articol


12