Confruntarea celor două tenismene în vârstă de 17 ani din ultimul act al turneului WTA International de la Moscova, turneu dotat cu premii în valoare totală de 750.000 de dolari, Olga Danilovic (Serbia, locul 187 WTA, lucky-loser) vs Anastasia Potapova (Rusia, locul 204 WTA, beneficiara unui wild-card), a fost câştigată de sârboaică. Olga Danilovic a obţinut primul său titlu WTA din carieră, după ce s-a impus cu scorul de 7-5, 6-7 (1/7), 6-4, după două ore şi 20 de minute de joc. A fost prima finală disputată în circuitul WTA de cele două tenismene. În 2015, în finala turneului „Petits As”, considerat campionatul mondial pentru categoria de vârstă 12-14 ani, a câştigat Potapova. Danilovic mai are în palmares patru turnee ITF, iar Potapova, unul singur. Danilovic va primi un cec în valoare de 163.265 de dolari şi 280 de puncte WTA, iar Potapova va încasa un cec în valoare de 81.251 de dolari şi 180 de puncte WTA.