A doua ediţie a Cupei “Hagi” la fotbal, competiţie rezervată copiilor cu vîrste cuprinse între 10 şi 12 ani (născuţi după 1 ianuarie 1997), găzduită de stadionul “Voinţa” din Constanţa, a ajuns în faţa ultimului act. Marea finală se va disputa astăzi, începînd cu ora 11.30, între două rivale de tradiţie, Timişoara şi Arad, cele mai bune echipe prezente în acest an la turneu. Timişorenii au trecut prin mari emoţii în sferturi, cînd au reuşit să treacă de Cautis abia după loviturile de departajare. În schimb, în semifinale, Banatul nu a avut probleme cu cei de la Kinder, obţinînd fără probleme calificarea în finală. Cealaltă pretendentă la trofeu, ACU Arad, şi-a continuat marşul triumfal, eliminînd pe AS Team, echipa de juniori a celor de la Dinamo, şi Steaua. Ultima partidă a avut un final dramatic, arădenii răsturnînd situaţia în ultimele secunde ale jocului, după ce au fost conduşi de bucureşteni. Prezent în tribune, Gheorghe Hagi, s-a declarat încîntat de spectacolul oferit de micii fotbalişti şi a mărturisit că nu are favorită la cîştigarea competiţiei. „Sînt mulţi copii talentaţi, dar depinde de noi cum îi formăm. Au nevoie de cît mai multe competiţii la acest nivel pentru a merge spre marea performanţă. Este mult de muncă, însă am văzut foarte mult entuziasm şi echipe bine pregătite. Nu am favorită pentru cîştigarea turneului, dar cred că de la astfel de cupe va veni viitorul fotbalului românesc”, a spus Hagi.
Rezultate - sferturi: sîmbătă: ACU Arad - AS Team Bucureşti 3-1; LPS Banatul Timişoara - Cautis Bucureşti 0-0, 3-0 - după lovituri de departajare, Luceafărul Brăila - Kinder Tg. Mureş 1-2, Şcoala de Fotbal “Gică Popescu” - Steaua Bucureşti 0-1; semifinale, duminică: ACU Arad - Steaua 2-1; Banatul - Kinder 2-0.
Programul finalelor - astăzi, ora 10.00, finala mică: Steaua - Kinder; ora 11.30, finala mare: ACU Arad - Banatul.