Două dintre întrecerile sportive devenite deja tradiţionale la Constanţa se pregătesc să îşi desemneze cîştigătoarele actualelor ediţii. Timp de două luni, Cupa “Academicus” şi Cupa “Consiliului Judeţean” au angrenat în competiţie peste 6.000 de şcolari şi liceeni, care s-au întrecut la nouă discipline sportive (atletism, baschet, handbal, fotbal, şah, tenis de masă, volei, rugby în şapte şi oină). Ambele competiţii, organizate de Consiliul Judeţean, Primăria Constanţa şi Direcţia pentru Sport a Judeţului, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţiile Judeţene ale sporturilor menţionate, s-au dovedit extrem de disputate. Punctul culminant va fi atins joi şi vineri, cînd cele două trofee vor fi înmînate actualilor cîştigători. Ca în fiecare an, gazda ambelor evenimente va fi Sala Sporturilor din Constanţa, unde spectacolul va fi garantat, ţinînd cont de lupta ce se va da atît pentru cîştigarea finalelor, cît şi pentru adjudecarea marelui trofeu. Prima competiţie care îşi va desemna cîştigătoriii este Cupa “Consiliului Judeţean”. Ajunsă în acest an la cea de-a III-a ediţie, întrecerea s-a bucurat şi în acest sezon de succes. Adresată elevilor din ciclul gimnazial, competiţia a adunat la start nu mai puţin de 146 de echipe din 69 de unităţi de învăţămînt, care au reprezentat 36 de localităţi din judeţul Constanţa. Dintre acestea, numai 14 echipe se vor înfrunta joi, la Sala Sporturilor, cu începere de la ora 9.00, în cele şapte finale, festivitatea de premiere urmînd a avea loc de la ora 17.45. Cîştigătorii vor primi din partea organizatorilor echipamente sportive, mingi, cupe şi băuturi răcoritoare, valoarea totală a premiilor fiind de 90.000.000 de lei vechi.
Luptă încinsă pentru trofeul Cupei “Academicus”
Dacă joi şcolarii se vor lupta pentru trofeele Cupei “Consiliului Judeţean”, vineri va fi rîndul liceenilor să se întreacă în cele şapte finale ale Cupei “Academicus” (volei masculin şi feminin, baschet masculin şi feminin, handbal masculin şi feminin şi fotbal masculin). Lupta din acest se anunţă a fi una extrem de încinsă, mai ales că în cursa finală nu se regăsesc cîştigătoarea ediţiei de anul trecut, Colegiul Tehnic Energetic, şi nici ocupanta locului secund, Liceul “Traian”. Competiţia este dotată cu premii în valoare totală de 140.000.000 lei vechi.