Memorialul „Antonio Alexe” la baschet masculin, ediţia 2013, competiţie rezervată juniorilor Under 14 (copii născuţi în 1999, 2000 şi mai tineri), a început vineri, la Sala Sporturilor din Constanţa. Din păcate, la turneu nu mai participă echipa sârbă KK Mladost Zajecar, care nu a mai putut ajunge la Constanţa, din cauza unor probleme legate de transport. În aceste condiţii, programul jocurilor a fost modificat. Se va juca tot sistem campionat, iar primele două clasate vor disputa, duminică, de la ora 11.30, finala mare a turneului. Ocupantele locurilor 3 şi 4 se vor întâlni tot duminică, de la ora 10.00, în finala mică. „Încercăm ca acest turneu să devină unul tradiţional, după ce primele trei ediţii au fost rezervate amatorilor, iar cea de anul trecut şi din acest an, pentru juniori. Vrem să popularizăm baschetul pe toate fronturile şi să nu fie uitat Antonio Alexe, care a fost unul dintre cei mai valoroşi baschetbalişti din România”, a declarat Alexandru Olteanu, antrenorul echipei BC Athletic Constanţa.
Competiţia este organizată de Baschet Club Athletic Constanţa, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa şi Consiliului Judeţean Constanţa.
REZULTATE
Vineri
BC Athletic 1 Constanţa - CSS 1 Constanţa 85-44
BC Laguna Bucureşti - BC Athletic 2 Constanţa 95-27
PROGRAMUL PARTIDELOR
Sâmbătă
ora 10.00: BC Laguna Bucureşti - CSS 1 Constanţa
ora 11.30: BC Athletic 1 Constanţa - BC Athletic 2 Constanţa
ora 17.00: CSS 1 Constanţa - BC Athletic 2 Constanţa
ora 18.30: BC Athletic 1 Constanţa - BC Laguna Bucureşti
Duminică
ora 10.00: finala mică
ora 11.30: finala mare
ora 13.15: Festivitatea de premiere