Finanţare europeană de 2 milioane de euro la Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Finanţare europeană de 2 milioane de euro la Năvodari

Administrație 29 August 2007 / 00:00 809 accesări

Ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Năvodari, care va avea loc pe 30 august, include, la primul punct, un proiect de hotărîre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al oraşului. Primarul oraşului Năvodari, Tudorel Calapod, a declarat că în acest proiect de hotărîre sînt cuprinse fondurile care vor fi acordate pentru finalizarea parcărilor din oraş: “Noi avem un capitol în buget care vizează amplasarea de parcări în oraş, dar acum au fost finalizate şi aprobate proiectele pe zone şi vom trece la realizarea efectivă a lucrărilor”. “Am majorat şi sumele alocate şcolilor cu 200 mii lei, în special pentru lucrările de realizare a terenurilor de sport“, a adăugat Calapod. Proiectul de rectificare a bugetului oraşului include şi un capitol referitor la execuţia unor lucrări de reabilitare a reţelei de apă potabilă din zona mai înaltă a oraşului, unde, pe cîteva străzi, apa curentă nu ajunge în locuinţe. De acest proiect vor beneficia locuitorii a aprox. 200 de gospodării, care, anul acesta, în perioadele caniculare, au fost lipsiţi de apă potabilă. Tot la capitolul rectificare bugetară este prevăzută suplimentarea cu 400 mii lei a sumelor alocate capitolului de drumuri şi străzi, ca urmare a necesităţii refacerii asfaltului după efectuarea unor lucrări de infrastructură, dar şi pe porţiunile unde acesta s-a deteriorat din cauza traficului, conform spuselor primarului. Consilierii locali îşi vor da sau nu girul şi în ceea ce priveşte alocarea sumei de 200 mii lei pentru realizarea de platforme în 98 de locaţii din oraş, intenţia administraţiei locale fiind ca, pînă în luna martie a anului viitor, lucrările să fie finalizate şi fiecare asociaţie de proprietari să beneficieze de platforme cu patru, cinci sau şase pubele. Calapod a mai spus că Primăria este pregătită să aloce cotele de cofinanţare pentru proiectele pe care le va derula cu fonduri din partea UE. În acest sens, el a precizat că Primăria Năvodari are proiecte aprobate şi care urmează să fie date spre aprobare în valoare totală de 2.116.755 euro.



12