Sub conducerea portocalie, actele normative adoptate în România au căpătat câteva caracteristici aparte, care le deosebesc de „suratele” lor din celelalte state UE. În primul rând, nu mai trec prin Parlament, pentru a fi dezbătute cum este normal şi democratic, ci sunt asumate de Guvern. În al doilea rând, pentru fiecare lege care este adoptată sunt elaborate, după aceea, zeci de norme metodologice de punere în aplicare. De ce este acest lucru unic în UE? Răspunsul este simplu: în mod normal, dacă legea este clară şi bine realizată, nu este nevoie de mai mult de o normă metodologică de punere în aplicare. Din păcate, cum la noi legile sunt făcute pe genunchi, la repezeală, fără să fie realizate nişte analize temeinice, este normal ca, pentru corectarea greşelilor care apar când actul normativ trebuie pus în practică, să fie scoase norme metodologice pe bandă rulantă. Una dintre legile care este însoţită de o cohortă numeroasă de norme de punere în aplicare este Legea Educaţiei, care a intrat în vigoare la începutul acestui an. În ciuda acestui fapt, cei care ar trebui să pună în aplicare prevederile actului normativ încă se confruntă cu unele lipsuri legislative.

LEGE FĂRĂ APLICABILITATE Este şi cazul membrilor Comisiei Naţionale pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS), care, din cauza lipsei unei analize pertinente, sunt puşi în imposibilitatea de a-şi face treaba corespunzător. „În noua Lege a Educaţiei se doreşte, la nivelul universităţilor, finanţarea prioritară a domeniilor în care există deficit de personal pe piaţa muncii şi care sunt declarate prioritate naţională. Din păcate, nu se specifică care sunt respectivele domenii prioritare şi nici nu avem un studiu unitar al deficitului de personal de pe piaţa muncii din România”, a declarat decanul Facultăţii de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului (FFCETP) din cadrul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Mihai Gîrţu, singurul profesor universitar constănţean membru al CNFIS. În lipsa unor analize concrete, cu date clare, singura alternativă pe care o au membrii Comisiei atunci când vor stabili bugetele pentru universităţile româneşti este de a se baza pe analizele aproximative realizate în ultimii ani. „Din lipsă de date, în cadrul şedinţei Comisiei de Finanţare vom merge, într-o primă fază, pe estimări aproximative”, a spus prof. univ. dr. Mihai Gîrţu. El a adăugat că printre domeniile considerate prioritare se vor număra şi cele care ţin de păstrarea identităţii naţionale, cum ar fi limba şi literatura română şi chiar şi etnografia.

MODIFICĂRI FĂRĂ BAZĂ REALĂ Şi în învăţământul preuniversitar Legea Educaţiei aduce o serie de modificări fără ca acestea să fie susţinute de studii care să demonstreze necesitatea lor, singura motivaţie fiind că aşa a vrut ministrul de resort, Daniel Funeriu. Printre cele mai controversate măsuri se numără şi trecerea grupei pregătitoare la ciclul primar şi transformarea acesteia în clasă pregătitoare, supranumită clasa zero. În toate statele civilizate, atunci când se propune o asemenea schimbare, iniţiatorii vin cu studii, cu date concrete pe care le folosesc pentru a-şi argumenta punctul de vedere. Pe lângă asta, cei care doresc să schimbe sistemul vin şi cu propuneri clare despre cum să fie pusă în practică ideea respectivă. În România, lucrurile nu au stat deloc aşa. Ministrul a vrut schimbarea, iniţiatorii legii s-au conformat, iar acum directorii grădiniţelor şi şcolilor generale din întreaga ţară trebuie să-şi stoarcă creierii să vadă cum anume vor putea pune în aplicare dorinţa lui Funeriu, lucru care, evident, nu înseamnă nimic pentru mai-marele Educaţiei.