Compania „Procter & Gamble”, prin programul de Educaţie Civică P & G „Învaţă să schimbi lumea”, va sprijini activităţile elevilor implicaţi în rezolvarea unor probleme comunitare. Directorul de relaţii externe al companiei, Diana Klusch, a declarat că firma pe care o reprezintă va finanţa zece proiecte cu 10.000 de dolari proiectele iniţiate şi dezvoltate de elevii de clasa a VI-a şi a VII-a în cadrul programului amintit mai sus. Fiecare grup de lucru va primi cîte o mie de dolari, iar elevii vor învăţa, cu ajutorul profesorilor şi al angajaţilor companiei, să scrie şi să dezvolte proiecte. Programul se realizează în trei etape. Pe parcursul primelor două etape, desfăşurate în perioada noiembrie 2006 - ianuarie 2007, profesorii şi elevii au participat la seminarii susţinute de angajaţii companiei. Seminariile s-au concetrat pe problematica managementului proiectelor (elaborarea şi gestionarea proiectului, elaborarea bugetului). În cea de-a treia etapă, elevii, asistaţi de profesori, identifică o problemă socială şi elaborează proiectele. Acestea pot fi depuse pînă în data de 19 februarie şi vor fi dezvoltate pe parcursul lunilor martie - aprilie. Pentru ediţia 2006-2007, compania a încheiat un parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEdC). Potrivit inspectorului general al MEdC, Eugen Stoica, parteneriatul dintre minister şi companie nu are implicaţii financiare. MEdC va participa la redactarea programului proiectului şi va aviza materialele. De asemenea, ministerul va stabili, alături de reprezentanţii companiei, proiectele cîştigătoare, care vor obţine finanţare.