Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat joi 500 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de stat pe doi ani și nouă luni , la un randament mediu de 1,57% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, însă băncile au transmis oferte în valoare totală de ...
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a planificat împrumuturi de 4,435 miliarde lei de la bănci, în august, din care patru miliarde lei prin opt licitații de certificate de trezorerie și obligațiuni de stat și 435 milioane lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive. Sumele vor fi destinate ...
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă României un împrumut în valoare de 360 milioane euro, pentru acoperirea parțială a cofinanțării investițiilor orientate către creștere, în perioada 2014 - 2020 (fonduri europene). „Acordul cu BEI este dovada atenției pe care o acordă ...
Agenții economici care intră în sistemul de raportare contabilă de la 30 iunie îşi pot modifica situaţiile financiare până la 16 august, amenzile pentru cei care nu se înscriu în acest termen ajungând la 4.500 lei. Acest sistem de raportare se aplică companiilor care ...
Ministrul austriac de Finanțe, Hans Joerg Schelling, nu pare deloc impresionat de zarva creată de referendumul din Marea Britanie și de perspectiva ieșirii acestei țări din UE, pentru simplul motiv că volatilitatea economică declanșată de Brexit va determina Marea Britanie să își regândească ...
Randamentele medii ale titlurilor de stat s-au menţinut în iunie sub nivelul de 1%, pentru scadenţele mai mici de un an, stagnând faţă de mai; în cazul maturităţilor de 3 - 5 ani, randamentele au crescut. Analiştii au anticipat posibilitatea creşterii bonificațiilor, având în ...
Marea Britanie va face în continuare parte din Uniunea Europeană și peste cinci ani, consideră ministrul de finanțe austriac, Hans Joerg Schelling, în opinia căruia volatilitatea economică declanșată de votul pentru Brexit va determina această țară să-și regândească decizia de ieșire ...
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a fost reorganizat de Guvern şi i s-a alocat încă un post de secretar de stat, care va coordona activitatea privind afacerile europene, din perspectiva finanțelor publice, în vederea preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. De ...
Statul a încasat peste 14,9 milioane euro, în mai, în urma comercializării certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, aferente instalațiilor staționare și sectorului aviației, se arată într-un document publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Astfel, în ...
Arabia Saudită ia în considerare un plan prin care să taxeze milioane de rezidenţi străini, în condiţiile în care regatul doreşte să reducă dependenţa de petrol, după scăderea majoră a preţului ţiţeiului. Propunerea a fost inclusă în Planul Național de Transformare, un proiect ...
De la proteste de stradă la guverne care se prăbuşesc şi la afaceri încheiate pe ultima sută de metri, Grecia s-a obişnuit să treacă din criză în criză, într-un impas economic care pare să se prelungească la nesfârşit, titrează Bloomberg. Prim-ministrul Alexis Tsipras se bazează ...
Un consorțiu format din Banca Comercială Română (BCR), BRD - Groupe Societe Generale, Banca Transilvania și Raiffeisen Bank va intermedia emisiunea de titluri de stat pentru populație pe care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) o va lansa în iulie. Emisiunea va avea o valoare nominală de 100 ...
Fostul șef al Fiscului Gelu Ștefan Diaconu demască incompetența crasă a duo-ului actual de la Finanțe, Anca Dragu - Gabriel Biriș. El spune că încasările din februarie - aprilie sunt de-a dreptul dezastruoase; numai în a patra lună a anului, veniturile colectate sunt cu două miliarde lei mai ...
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) nu a reușit să plaseze, marți, oferta suplimentară de 90 milioane euro aferentă licitației de obligațiuni de luni, când statul a împrumutat 420 milioane lei de la bănci, pentru cinci ani, la un randament mediu de 2,7% pe an. Nicio bancă nu a fost interesată ...
Germania nu se lasă înduplecată: grecii să-şi plătească datoria! De ce? Pentru că pot… Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a afirmat că Grecia nu are nevoie de o relaxare a datoriei externe, atâta vreme cât încă este sustenabilă, potrivit Bloomberg. Mecanismul ...
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va negocia cu Banca Europeană de Investiții (BEI) acordarea unui contract de finanțare în valoare de 300 milioane euro, pentru acoperirea parțială a contribuției bugetului de stat la investițiile de mediu cuprinse în axele 3, 4 și 5 ale Programului Operațional ...