Finanţele au vândut certificate de 912 milioane lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Finanţele au vândut certificate de 912 milioane lei

Economie 21 Septembrie 2010 / 00:00 250 accesări

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 912,02 milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la şase luni, la un randament de 7%, similar cu cel din licitaţia precedentă pentru astfel de titluri. Valoarea pogramată a operaţiunii de luni a fost de un miliard de lei. Cea mai recentă licitaţie organizată pentru astfel de titluri a fost organizată la 6 septembrie, iar Finanţele au vândut titluri în valoare totală de 279,2 milioane de lei, mult sub valoarea programată, de un miliard de lei. Pentru luna septembrie, Finanţele au programat să vândă titluri de stat de 4,6 miliarde de lei, din care 87%, respectiv patru miliarde de lei, reprezintă certificate de trezorerie. Următoarea licitaţie este programată la 27 septembrie, iar Trezoreria vrea să vândă certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, în valoare de un miliard de lei. De la începutul acestui an, Ministerul Finanţelor a împrumutat de la băncile comerciale, prin vânzarea de titluri de stat, 26,92 miliarde lei.

Taguri articol


12