Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri un miliard de lei de la băncile comerciale, prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, valoare similară nivelului programat, la un randament mediu de 7,07% pe an, uşor peste cel acceptat în ultima perioadă, de 7% pe an. Randamentul maxim acceptat a fost de 7,3% pe an, cu 0,3% comparativ cu cel de la precedentele licitaţii pentru astfel de titluri, iar cererea pentru certificate din partea băncilor s-a ridicat la 1,39 miliarde lei. Cea mai recentă licitaţie pentru acest tip de titluri a fost organizată pe 25 octombrie, când Finanţele au împrumutat 460,54 milioane de lei de la băncile comerciale prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, respectiv circa 46% din valoarea programată, de un miliard de lei, menţinând randamentul mediu la 7% pe an. Precedenta operaţiune pentru vânzarea de titluri de stat a fost organizată pe 4 noiembrie, când Ministerul Finanţelor a vândut obligaţiuni de stat cu scadenţa la trei ani, pentru prima dată în ultimele şapte luni, în valoare de 120,05 milioane lei, sub nivelul programat, de 300 de milioane lei, la un randament mediu de 7,1% pe an. De la începutul acestui an, Ministerul Finanţelor a împrumutat 31,6 miliarde lei de la bănci prin vânzarea de titluri de stat.