Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri 372 milioane de lei prin vânzarea de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, de trei ori mai puţin decât valoarea programată, de un miliard de lei, refuzând ofertele care au depăşit randamentul maxim stabilit de instituţie, de 7% pe an. La licitaţia precedentă pentru astfel de titluri, care a avut loc pe 12 august, Finanţele au vândut doar 115 milioane de lei din valoarea programată de 800 milioane de lei, la un randament de 7% pe an. În ultima perioadă, în cadrul majorităţii operaţiunilor organizate, Ministerul Finanţelor a vândut pe piaţa internă titluri de stat sub valoarea indicativă, în condiţiile în care a încercat să menţină randamentul la cel mult 7%. În august, MFP a vândut doar certificate de trezorerie, respectiv titluri cu scadenţa de cel mult un an, în valoare totală de 3 miliarde de lei, în condiţiile în care a refuzat două oferte pentru vânzarea de obligaţiuni cu maturitatea de cinci, respectiv trei ani. Pentru luna septembrie, Finanţele au programat să vândă titluri de stat de 4,6 miliarde de lei, din care 87%, respectiv patru miliarde de lei, reprezintă certificate de trezorerie. De la începutul acestui an, Ministerul Finanţelor a împrumutat de la băncile comerciale, prin vânzarea de titluri de stat, 25,81 miliarde lei.