Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri obligaţiuni pe 7 ani şi două luni, de 700 milioane lei (169 milioane euro), pentru care plăteşte un randament mediu de 7,02% pe an, aceasta fiind o redeschidere a unei emisiuni din 2007, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Pe 20 decembrie 2007, Finanţele au atras 178,9 milioane lei pe 10 ani, la un randament mediu de 7,47%. Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era tot de 700 milioane lei, iar randamentul maxim acceptat a fost de 7,09% pe an. Băncile au depus cereri de cumpărare de 1,76 miliarde lei (425,5 milioane euro). În aprilie, MFP şi-a propus să atragă 4,5 miliarde lei prin cinci emisiuni de titluri de stat, cea mai mare parte a banilor urmând să fie plasaţi prin emisiuni de obligaţiuni. În primele patru licitaţii din această lună, ministerul a atras 3,59 miliarde lei. În primul trimestru, MFP a atras de pe piaţa locală 12,7 miliarde lei, peste nivelul de 10-12 miliarde lei estimat iniţial. Anul trecut, Finanţele au luat din piaţă aproape 65 miliarde lei (peste 15 miliarde euro), de peste cinci ori mai mult decât în 2008. În plus, în martie, România a plasat pe piaţa externă 1 miliard euro, prin obligaţiuni cu maturitate la cinci ani, la o rată a cuponului de 5%. Randamentul pentru acestea a fost de 2,68 puncte procentuale peste mid-swap. Preţul a fost de 99,25% din valoarea nominală, iar randamentul, de 5,18%.