Finanţele şi piaţa de capital caută soluţii pentru impozitarea cîştigurilor la Bursă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Finanţele şi piaţa de capital caută soluţii pentru impozitarea cîştigurilor la Bursă

Economie 02 Februarie 2007 / 00:00 704 accesări

“Ministerul Finanţelor şi reprezentanţii pieţei de capital vor găsi o soluţie, în favoarea ambelor părţi, în diferendul legat de impozitarea anticipată a cîştigului net a sumelor obţinute din vînzarea acţiunilor în anul 2006”, a anunţat, ieri, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. El a precizat că s-au purtat discuţii despre decalarea termenului de depunere a declaraţiilor finale de impunere pînă pe 10 sau 15 februarie, în loc de 15 mai. Ministrul a reluat afirmaţiile făcute cu prilejul grevei declanşate la Bursa de Valori Bucureşti, spunînd că "toţi contribuabilii trebuie să aibă acelaşi tratament, indiferent de zona în care acţionează, iar investitoriii la bursă nu au plătit nimic sau aproape nimic, anul trecut".

Nemulţumirea investitorilor la bursă a fost generată de un ordin al ministrului Finanţelor, potrivit căruia, pînă pe 25 ianuarie 2007, persoanele fizice care au obţinut cîştiguri anul trecut din titluri de valoare, pe care le-au dobîndit şi le-au vîndut într-un interval mai mic de 365 zile, sînt obligate să le declare şi să plătească un impozit de 16%. Finanţele nu iau în calcul şi pierderile, iar brokerii şi investitorii susţin că prin acest mecanism, statul impozitează un cîştig aparent. Cea de-a doua etapă, de regularizare a impozitului, este pînă pe 15 mai, cînd se depune o altă declaraţie (formularul 200) pentru întregul portofoliu de acţiuni, indiferent dacă pentru acestea s-a obţinut cîştig sau nu. Titlurile din portofoliu sînt impozitate cu două cote, 1% şi 16%, în funcţie de perioada de deţinere. Acţiunile păstrate mai mult de 365 de zile sînt impuse cu 1%, iar restul acţiunilor cu 16%.

Impozite pe piaţa de capital în UE

Investitorii de pe piaţa de capital din România plătesc printre cele mai mari impozite din Europa si sînt printre puţinii care nu beneficiază de scutiri de la plata taxelor. În Austria şi Germania, de exemplu, investitorii nu plătesc impozit la vînzarea acţiunilor deţinute mai mult de un an, care reprezintă mai puţin de 1% din capitalul companiei. De asemenea, în Franţa, sînt scutite de impozit veniturile anuale mai mici de 15.000 de euro iar în Cehia, acţiunile mai vechi de doi ani sînt neimpozabile. Deşi în UE există ţări care au impozite mai mari decît noi pe cîştigurile obţinute din vînzarea acţiunilor pe piaţa de capital, investitorii beneficiază de alte scutiri. De exemplu, nu plătesc nici un fel de taxă pentru acţiunile deţinute mai mult de un an sau doi. Asta în condiţiile în care investitorii români sînt impozitaţi cu 1% în cazul titlurilor de sub un an.

În această situaţie se află Austria care are un impozit de 25%, Polonia cu un impozit de 19%, ori Slovenia care taxează cîştigurile din vînzarea acţiunilor cu 5 pînă la 20% în funcţie de perioada de deţinere. Un alt exemplu este cel al Portugaliei unde taxa pe profitul din vînzarea acţiunilor este de 10%, iar cele mai vechi de un an sînt neimpozabile, şi în Polonia unde sînt scutite de impozit titlurile mai vechi de 5 ani, iar pentru cele de sub un an se plăteşte 19%. Germania are unul dintre cele mai permisive sisteme de impozitare din Europa. Pentru vînzarea acţiunilor deţinute mai mult de un an, care reprezintă mai puţin de 1% din capitalul companiei şi pentru titlurile mai vechi de un an, nu se plăteşte impozit. Autorităţile de acolo iau în considerare introducerea impozitării cu 20% pînă la 30%, însă acest lucru se va întîmpla abia de anul viitor. La fel a procedat şi Ungaria, care timp de cîţiva ani nu a impozitat cîştigurile din piaţa de capital pe motiv că acest lucru frînează dezvoltarea acesteia. Din septembrie anul trecut a fost reintrodus impozitul de 25%. În Bulgaria, impozitul pe profitul din vînzarea acţiunilor este mai mic decît în România cu 1%.



12