Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va continua programul de emisiuni de titluri de stat, urmînd să lanseze în luna aprilie sau mai instrumente cu maturitatea de 10 ani, pentru a oferi viitoarelor fonduri de pensii alternative de plasament. "Ministerul Finanţelor nu operează ca o bancă comercială care vizează obţinerea de profit. Rolul Finanţelor este să creeze o piaţă. În România nu există o piaţă primară şi secundară a titlurilor de stat. Pentru a crea o piaţă este nevoie de volum. Pentru a avea volum este nevoie de randamente şi maturităţi de referinţă", a declarat, ieri, secretarul de stat în MFP, Bogdan Drăgoi. El a precizat că reprezentanţii MFP au iniţiat discuţii cu potenţialele fonduri de pensii. "Am decis să nu aşteptăm să vină ei la noi, ci să încercăm să aflăm ce nevoi au. Fondurile de pensii, ca şi societăţile de asigurări, au nevoie de maturităţi mai lungi. Pentru ei vom emite titluri pe perioade mai mari. Avem o colaborare foarte bună cu BNR. Trebuie să lucrăm împreună cu banca centrală pentru a oferi maturităţi realiste", a mai spus secretarul de stat. MFP a programat pentru luna martie vînzări de titluri de 1,8 miliarde de lei.
La licitaţia organizată pe 1 martie, MFP a vîndut obligaţiuni de stat pe termen de cinci ani de un miliard de lei, cu o treime mai puţin decît valoarea programată de 1,5 miliarde de lei, la un randament mediu de 7,03% pe an, după ce a respins cererile băncilor pentru obţinerea de cîştiguri mai mari. Următoarea emisiune, de certificate de trezorerie, va avea loc în data de 12 martie, valoarea fiind de 300 de milioane de lei. Pentru primul trimestru al acestui an, MFP a anunţat un volum indicativ al emisiunilor de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat de tip benchmark în sumă de 5,7 miliarde de lei. Primele trei licitaţii, în valoare cumulată de 3,5 miliarde de lei, au fost realizate în 8 ianuarie şi 15 ianuarie. Pentru acest an, MFP a anunţat un plafon de 8 miliarde de lei (aprox. 2,3 miliarde de euro) pentru împrumuturile de pe piaţa internă şi posibilitatea revenirii pe pieţele internaţionale de capital, cu emisiuni de titluri de aprox. 500 de milioane de euro. Emisiunea de eurobonduri va fi lansată în semestrul doi.