Finanţistul Silviu Coşa, nominalizat ca prefect al Constanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propunerea liberalilor

Finanţistul Silviu Coşa, nominalizat ca prefect al Constanţei

Eveniment 12 Februarie 2014 / 00:00 3771 accesări

De astăzi am putea avea un nou prefect la Constanţa, dacă Guvernul va lua în calcul propunerea făcută de organizaţia judeţeană a PNL. Ar putea fi vorba despre finanţistul Silviu Coşa. „Noi am făcut propunerea şi urmează să vedem după şedinţa de Guvern de mâine (n.r. - astăzi) dacă îndeplineşte toate cerinţele Executivului. Silviu Coşa este singura propunere viabilă pe care o puteam face pentru funcţia de prefect, pentru că este singurul care corespunde cerinţelor. Gheorghe Albu, cealaltă variantă, nu a putut fi propus pentru a ocupa postul pentru că nu deţinea statutul de funcţionar public“, a declarat preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragomir. Coşa este al doilea finanţist propus de liberalii constănţeni pentru postul de prefect, după ce Bogdan Huţucă a ocupat funcţia timp de şase luni, în perioada mai - noiembrie 2012. De la jumătatea lunii noiembrie 2012, Eugen Bola a ocupat funcţia de reprezentant al Guvernului în teritoriu. Rămâne de văzut ce decizie va lua Executivul în şedinţa de astăzi.

Taguri articol


12