Finlanda va ancheta ameninţări ruse la adresa unei expediţii ştiinţifice în Marea Baltică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Finlanda va ancheta ameninţări ruse la adresa unei expediţii ştiinţifice în Marea Baltică

Externe 13 Octombrie 2014 / 09:31 235 accesări

Ameninţări ruse la adresa unei expediţii ştiinţifice finlandezo-suedeze în Marea Baltică vor face obiectul unei anchete, a anunţat premierul finlandez Alexander Stubb, relatează AFP. "Forţele armate anchetează cazuri ca acesta", a declarat el într-un interviu pentru postul public de radio Yle. În august şi septembrie, flota rusă a ameninţat în două rânduri o expediţie ştiinţifică finlandezo-suedeză care efectua prelevări în Marea Baltică. Şeful Guvernului finlandez a catalogat aceste incidente drept "dezagreabile". Nava şi echipajul sunt finlandeze, iar cercetătorii suedezi. "Situaţia securităţii evoluează şi se deteriorează. Rusia îşi sporeşte activitatea şi îşi ia libertăţi în regiunea Mării Baltice", a constatat ministrul suedez al Apărării Peter Hultqvist, contactat de ediţia online a cotidianului Expressen. În august şi septembrie, spaţiile aeriene ale Finalndei şi Suediei au fost încălcate în mai multe rânduri de aviaţia rusă. Nealiniate militar, Suedia şi Finalanda intenţionează să semneze un pact de consolidare a colaborării lor cu NATO. Acesta le poate permite să ceară un ajutor Alianţei Nord-Atlantice în caz de urgenţă.

Taguri articol


12