Medicul român Camelia Smicală fost condamnată la 6 luni de arest, după ce a fost dată în judecată de statul finlandez pentru defăimarea autorităţilor, respectiv a executorilor judecătoreşti care au intervenit în forţă, în urmă cu doi ani, pentru a-i prelua copiii. Femeia s-a ...
Liderul partidului eurosceptic Adevărații Finlandezi, Timo Soini, a anunțat că va părăsi conducerea formațiunii politice în vară, dar că dorește să rămână șeful diplomației țării sale, post pe care îl ocupă din 2015, relatează AFP. ''Nu doresc să solicit un nou mandat la ...
Avocatul Poporului (AP) s-a sesizat din oficiu și urmează să facă demersurile legale în cazul unor copii români preluați din familie de către autoritățile din Finlanda și duși în centre de plasament. Avocatul Poporului informează, printr-un comunicat transmis joi presei, că s-a ...
Două jurnaliste și o consilieră locală au fost împușcate mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Imatra din sud-estul Finlandei, au anunțat autoritățile, care au precizat că deja au arestat un suspect, un localnic în vârstă de 23 de ani. Politiciana ...
Autoritățile olandeze au dispus sacrificarea a peste 190.000 de rațe din șase ferme, din cauza epidemiei de gripă aviară ce se extinde în nordul Europei, informează cotidianul britanic ”The Independent”. Alte episoade de gripă aviară, inclusiv tulpina extrem de contagioasă H1N1, au fost ...
Guvernul Finlandei este preocupat de eventuale incidente militare generate de transferul de către Rusia a unor sisteme de rachete în zona Mării Baltice, afirmă Jussi Niinisto, ministrul finlandez al Apărării, citat de site-ul agenţiei AP. Decizia Rusiei de a instala sisteme de rachete în regiunea ...
Argumentele favorabile aderării Suediei la Alianţa Nord-Atlantică au devenit mai puternice în contextul victoriei lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, anunţă lideri ai formaţiunii de opoziţie Moderaţii, favorită să câştige scrutinul parlamentar din 2018. Tema ...
Serviciile de securitate finlandeze consideră că rezidenți străini ar putea cumpăra un număr ridicat de proprietăți imobiliare în Finlanda, pentru a găzdui trupe militare ruse, în eventualitatea unei invazii, informează presa locală, citată de cotidianul britanic ”The Guardian”. ...
Ministerul de Apărare al Finlandei a comunicat joi că suspectează că avioane ruse de luptă ar fi încălcat spaţiul aerian finlandez. Conform ministerului, un avion rus de luptă de tip SU-27 a fost detectat în Golful Finlandei, în sudul municipiului Porvoo. Un alt avion de tip SU-27 fusese ...
Timo Soini, ministrul finlandez de Externe, crede că și alte țări ar putea să urmeze exemplul Marii Britanii și să părăsească UE, dacă Bruxelles-ul continuă cu eforturile de integrare mai profundă a statelor membre. Timo Soini a adăugat că Finlanda nu se va afla printre statele care ar dori să se ...
Mii de persoane, inclusiv premierul Juha Sipila și un fost președinte, au participat sâmbătă la demonstrații împotriva rasismului și violențelor, organizate în mai multe orașe din Finlanda, transmite DPA. Demonstrațiile, desfășurate sub sloganul "Ajunge!", au fost organizate ...
Mijlocaşul Bastian Schweinsteiger, în vârstă de 32 de ani, s-a retras din naţionala de fotbal a Germaniei în partida amicală cu Finlanda, disputată miercuri seară, la Monchengladbach. Schweinsteiger a purtat banderola de căpitan și a izbucnit în lacrimi atunci când crainicul ...
O ţară renunţă la un munte în favoarea alteia. Pare o scriitură SF, dar este purul adevăr. Guvernul Norvegiei ia în considerare schimbarea graniţei, pentru a-i oferi vecinei din nord, Finlanda, un vârf de munte, care ar deveni cel mai înalt din ţară, cu ocazia împlinirii a 100 de ...
Un proprietar de casă din Finlanda a fost condamnat la patru ani de închisoare și la plata unei amenzi piperate, după ce s-a luptat cu trei hoți care i-au pătruns în locuință, încercând să îi sustragă mai multe bunuri. Culmea, hoții au scăpat cu o perioadă mai scurtă de ...
Un exercițiu militar comun cu participarea unor avioane de luptă americane și finlandeze a început luni în nord-estul Finlandei, în timp ce zeci de activiști au organizat o demonstrație pașnică în afara bazei Rissala, avertizând asupra consecințelor pentru țară dacă se va ...
Finlanda şi Rusia au convenit, marţi, impunerea unor restricţii temporare în două puncte de la frontiera comună, pe fondul creşterii numărului de imigranţi care au trecut din Rusia în Finlanda, unde au solicitat azil. Printr-un acord încheiat între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi ...