Polițiștii constănțeni au reușit să prindă în acest weekend patru indivizi, cu vârste cuprinse între 21 și 28 de ani, care au înșelat o firmă de curierat la sfârșitul anului trecut. Oamenii legii spun că unul dintre membrii grupului, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, care lucrase la Nemo Express, a accesat în mod fraudulos baza de date a societății comerciale și a obținut informații referitoare la destinatarii unor colete comandate și achitate în prealabil. După faza de documentare, pe data de 29 decembrie, unul dintre suspecți l-a contactat pe telefonul de serviciu pe angajatul care urma să facă o livrare către o femeie din comuna Valu lui Traian și l-a mințit că este nepotul acesteia și că "mătușa" lui l-a rugat să preia pentru ea televizorul în valoare de 2.200 de lei pe care îl plătise. Cei doi s-au întâlnit în orașul Murfatlar.
În aceeași zi, membrii găștii au comis o faptă similară, în municipiul Constanța, aceștia ridicând de la un curier aparatură cosmetică în valoare de 1.500 de lei. După primirea reclamațiilor, polițiștii au pornit o anchetă pentru identificarea escrocilor. Surse judiciare spun că un prim pas important în prinderea autorilor a fost făcut după ce polițiștii din Murfatlar au urmărit imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona în care a avut loc întâlnirea dintre angajatul firmei și unul dintre suspecți și au identificat mașina la bordul căreia se aflau autorii. Ulterior, anchetatorii au reușit să stabilească numele tuturor celor implicați în afacerea ilegală.
Pe data de 8 ianuarie, polițiștii din Murfatlar, alături de colegii lor de la Secțiile 1 și 2 și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat patru descinderi la domiciliile membrilor grupului și au descoperit bunurile obținute de aceștia în urma comiterii infracțiunilor. Anchetatorii au ridicat din locuințele suspecților și calculatoarele, pentru realizarea perchezițiilor informatice. Oamenii legii i-au săltat pe cei patru amici pentru audieri. Ei sunt cercetați acum în stare de libertate.