După mai mulţi ani în care România a reuşit performanţa negativă de a fi codaşa absorbţiei de fonduri europene, actualul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a ajuns la concluzia că ar fi bine dacă firmele de consultanţă care elaborează proiecte finanţabile din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală ar fi acreditate. Printre problemele identificate la proiectele respective de către ministerul de resort se numără fundamentarea insuficientă a studiilor de fezabilitate şi a memoriilor justificative în ceea ce priveşte necesitatea acestora sau a unor achiziţii din cadrul lor, supradimensionarea atât din punct de vedere valoric, cât şi al capacităţii de producţie, slaba calitate tehnică, precum şi cash-flow-ul nerealist. Data de 17 ianuarie este termenul limită stabilit de ministrul Agriculturii pentru ca Direcţia Generală de Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală să elaboreze un sistem de acreditare. \"Demersul are ca scop întărirea rolului consultanţei în elaborarea de proiecte conforme, eligibile, finanţabile şi viabile economic. Ca urmare a analizelor efectuate în ultima perioadă, s-a constatat că multe din proiectele evaluate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit sunt de slabă calitate. Deşi elaborarea documentaţiei tehnice este o cheltuială eligibilă, consultanţii nu au realizat o îndrumare corectă a beneficiarilor, care ar fi condus la evitarea unor astfel de situaţii\", se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.