Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au verificat, la sfârşitul săptămânii trecute, mai multe societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică şi turism pe litoralul Mării Negre. Reprezentanţii IPJ Constanţa spun că, în timpul acţiunilor de duminica trecută, au fost verificate 14 societăţi comerciale. În urma cercetărilor, oamenii legii au întocmit şapte dosare penale, dintre care patru pentru evaziune fiscală şi trei pentru încălcarea drepturilor de autor şi drepturile conexe. Totodată, anchetatorii au aplicat şi zece sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.000 de lei pentru comerţ ambulant. Primul dosar penal a fost întocmit pe numele lui Constantin F., de 42 de ani, din Constanţa. Oamenii legii spun că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, bărbatul le-a reţinut salariaţilor impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, în valoare de 14.109 lei, fără a vira această sumă către bugetul consolidat al statului în termenul legal de 30 de zile, potrivit obligaţiei care îi revenea conform prevederilor legale. În cel de-al doilea caz, poliţiştii au început urmărirea penală faţă de Cristinel T., de 46 de ani, din Medgidia. În calitate de administrator al unei societăţii comerciale, el este acuzat că le-a reţinut salariaţilor impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă, în valoare de 6.740 lei, fără a vira banii către bugetul consolidat al statului, în termenul legal de 30 de zile, potrivit obligaţiei care îi revenea, conform prevederilor legale. Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.