Garda Financiară a suspendat activitatea comercială a 3.536 de societăţi în primul semestru, în creştere cu 92% faţă de aceeaşi perioadă din 2009, pentru că nu aveau case de marcat electronice şi nu au emis bonuri fiscale pentru toate operaţiunile comerciale efectuate, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). În primele şase luni din 2009, 1.842 de societăţi comerciale au fost suspendate pentru neutilizarea caselor de marcat. Neemiterea bonului fiscal pentru operaţiunile comerciale efectuate de către agentul economic constituie contravenţie, potrivit OUG 28/1999 republicată, şi se sancţionează cu amenzi cuprinse între 8.000 şi 40.000 lei şi atrage după sine suspendarea activităţii societăţii pentru o perioadă de trei luni. De asemenea, ANAF aminteşte agenţilor economici că neîndeplinirea obligaţiei de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale constituie contravenţii sau, după caz, infracţiuni. De asemenea, în această categorie mai intră emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi neintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, se mai arată în comunicatul ANAF. Potrivit legii, clienţii trebuie să solicite şi să păstreze bonurile fiscale asupra lor până la părăsirea unităţii de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, în vederea prezentării lor la un eventual control.