Firmele, afectate de lipsa finanţărilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Firmele, afectate de lipsa finanţărilor

Economie 30 August 2010 / 00:00 381 accesări

Numărul redus al companiilor care se împrumută din totalul societăţilor active, în scădere de la 16% în martie 2009 la 14% în iunie 2010, precum şi rolul semnificativ al acestora pentru economie arată că reducerea finanţării ar putea avea consecinţe negative importante, potrivit unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR). „După dimensinuea firmei, microîntreprinderile au fost cele mai afectate, acestea explicând peste 80% din scăderea menţionată. Numărul încă redus al companiilor care se împrumută (pe plan intern sau extern), precum şi rolul semnificativ al acestora pentru economie demonstrează că diminuarea finanţării ar putea avea consecinţe negative importante”, se arată în raportul BNR asupra stabilităţii financiare pe 2010. Firmele care se împrumută, pe plan intern sau extern, contribuie cu aproape 60% la valoarea adăugată brută produsă în economie de către companiile nefinanciare. Astfel, reluarea cererii de credite de la băncile autohtone, ca o consecinţă a revenirii creşterii economice la ritmuri pozitive din economiile partenere, este posibil să aibă loc cu întârziere, se spune în raport. Referitor la companii, raportul arată că acestea au transferat o parte din evoluţiile nefavorabile cu care s-au confruntat către partenerii de afaceri care, la rândul lor, au răspuns prin măsuri similare, ceea ce a agravat constrângerile jucătorilor din economie. În acest context, riscul cel mai important pe termen scurt este ca, în ipoteza unei reveniri economice modeste şi relativ întârziate, alături de persistenţa arieratelor bugetare, să se exacerbeze problemele de lichiditate ce provin din funcţionarea acestor entităţi în contextul unor lanţuri de ofertă afectate suplimentar de evoluţii sectoriale nefavorabile, existând perspectiva ca aceste constrângeri să poată fi transmise între partenerii de afaceri şi chiar să fie amplificate.

Taguri articol


12