Preşedintele Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, ieri, că se analizează modalităţi pentru urgentarea investigaţiilor, fie prin reducerea amenzilor companiilor care îşi recunosc vinovăţia la început, fie prin recompensarea angajaţilor din firme care aduc dovezi privind astfel de încălcări. El a precizat că în urmă cu o lună a fost semnat un proiect privind acordarea de asistenţă tehnică din partea Băncii Mondiale, arătând că această ”colaborare se referă la creşterea capacităţilor Consiliului Concurenţei de analiză economică, astfel încă să fim mai strategici şi să putem prioritiza mai mult implicarea noastră în diverse investigaţii, dar şi să ne coordonăm cu autorităţile de reglementare sectorială al căror mandat este să supravegheze pieţele. De asemenea, vrem să ne coordonăm şi cu cei ce fac legile, astfel încât cadrul normativ să faciliteze concurenţa liberă în România”. Proiectul de asistenţă va fi finalizat în 2014, la finalul căruia va exista un proiect de modificare a Legii Concurenţei. ”O investigaţie a Consiliului Concurenţei durează un an jumătate - doi şi ne costă zeci de mii de euro. De exemplu, investigaţia în domeniul petrolului a costat aprox. 100.000 euro. Consiliul Concurenţei doreşte modificarea Legii Concurenţei pentru a rezolva mai repede cazurile de încălcare a reglementărilor concurenţiale. Practic, vrem să existe o recunoaştere a vinovăţiei înainte de finalizarea investigaţiei”, a completat Chiriţoiu.