Firmele cu probleme, preluate de stat?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Firmele cu probleme, preluate de stat?

Economie 08 Iulie 2009 / 00:00 575 accesări

Patronatele au propus, ieri, într-o întîlnire cu premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, ca firmele care au probleme să fie naţionalizate, prin transformarea datoriilor în acţiuni, sugestie care nu a fost respinsă de premier. „Aseară (luni - n.r.) am propus ca firmele care au probleme să fie preluate de către stat. Propunerea aparţine domnului Păunescu (preşedintele Alianţei Confederaţiilor Patronale din România - n.r.) şi nu a fost respinsă de premierul Boc. Asta ar însemna ca statul să transforme datoria firmelor în acţiuni şi, după ce companiile se restabilesc, situaţia să poată reveni la normal”, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu. La întîlnirea de luni seară cu premierul Emil Boc, ministrul de Finanţe şi ministrul Muncii, Marian Sârbu, patronatele au propus o serie de măsuri pentru ieşirea României din criză şi relansarea economiei. CNIPMMR a mai solicitat premierului ca firmele care au fost bune-platnice anul trecut, iar acum nu mai pot obţine credite de la bănci, întrucît au înregistrat în ultima perioadă datorii la stat, să beneficieze de o excepţie pentru a putea deveni eligibile. „Sînt peste 100.000 de firme care au comenzi, îşi pot desfăşura activitatea, dar pentru că în ultimul an au avut datorii la stat, băncile nu le mai dau credite. Am cerut premierului ca pentru aceste firme să se facă o excepţie pentru a putea fi creditate”, a spus Nicolescu. La rîndul său, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, a cerut Guvernului modificarea legislaţiei pentru achiziţiile publice, extinderea programului de reabilitare termică, precum şi a programului „Prima Casă”, astfel încît să fie dedicat construcţiei de locuinţe noi. „Am mai solicitat ca banii constituiţi la bănci ca bune execuţii să fie eliberaţi către antreprenori, iar bunele execuţii să fie înlocuite cu scrisori de garanţie bancară”, a spus Plosceanu. El a arătat că ARACO va propune în următoarele două săptămîni modificarea programului de dezvoltare a infrastructurii din România, incluzînd o strategie de modernizare a infrastructurii rutiere pînă în 2015. Propunerea prevede modernizarea, în următorii şase ani, a 2.300 de kilometri de drumuri la patru benzi, inclusiv autostrăzi, cu investiţie totală de 10 miliarde euro.



12