Firmele cu profit redus ar trebui să închidă situaţiile până la 25 februarie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Firmele cu profit redus ar trebui să închidă situaţiile până la 25 februarie

Economie 02 Octombrie 2010 / 00:00 454 accesări

Firmele care înregistrează un profit mai mic în trimestrul patru faţă de cel anterior ar trebui să plătească impozitul trimestrial şi să închidă exerciţiul financiar până la 25 februarie pentru a evita achitarea unei sume mai mari aferentă trimestrului trei. „Sunt unele firme care au rezultate mai bune pe ultimul trimestru şi pot să facă regularizare mai târziu. Dar dacă ai avut un rezultat mai prost decât în trimestrul trei, atunci ar trebui să te grăbeşti”, a declarat avocatul Gabriel Biriş. Potrivit Codului Fiscal, firmele care aleg să plătească impozitul pe profit aferent trimestrului patru până la 25 ianuarie vor achita o suma echivalentă impozitului din trimestrul anterior. Aceste firme vor depune situaţiile financiare anuale până la 25 aprilie, când se va face regularizarea şi se va stabili dacă respectivul contribuabil are de plătit sau de primit bani. Pe de altă parte, firmele care definitivează până la 25 februarie închiderea exerciţiului financiar vor plăti impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat. Alexander Milcev, tax partner la Ernst&Young România, a arătat că încheierea exerciţiului financiar este mai greu de realizat de către companiile mari, din cauza duratei mai lungi în care sunt auditate rezultatele, dar poate fi efectuată mai uşor de către firmele medii sau mici. „Companiile medii şi mici pot închide fără probleme în februarie”, a spus Milcev. Guvernul a decis să elimine impozitul minim de la 1 octombrie, urmând ca firmele să plătească impozit pe profit pentru ultimele trei luni ale anului. Ultima dată pentru plata impozitului minim va fi 25 octombrie, aferentă trimestrului trei.

Taguri articol


12