Firmele de leasing sînt obligate să-şi majoreze capitalul social la suma de 200.000 de euro, echivalentul în lei, pînă la 31 decembrie 2006, potrivit legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing. Legea, adoptată recent de Parlament, prevede că societăţile de leasing au obligaţia de a raporta şi dreptul de a consulta informaţiile de risc bancar la Centrala Riscurilor Bancare din cadrul Băncii Naţionale a României. Actul normativ completează şi clarifică definiţiile valorii reziduale şi a ratei de leasing. Astfel, valoarea reziduală este stabilită de părţile contractante, reprezentînd valoarea la care se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator, numit şi locatar, după ce acesta din urmă achită toate ratele de leasing şi celelalte sume datorate conform contractului. Dacă bunul este achiziţionat la finalul contractului de leasing, clientul va plăti taxele de timbru şi timbrul judiciar calculate la valoarea reziduală.

Rata de leasing se stabileşte prin acordul părţilor în cazul leasingului operaţional, însă pentru leasingul financiar aceasta este compusă din cota-parte din valoarea de intrare a bunului şi dobînda de leasing. Obligaţia de a asigura bunul ce face obiectul contractului de leasing revine finanţatorului, denumit şi locator, care este liber să aleagă societatea de asigurare. În schimb, costurile asigurării sunt suportate de utilizator. Legea prevede că Ordonanţa 51/1997 se aplică şi în cazul în care locatarul/utilizatorul unui bun finanţat în leasing încheie un nou contract de leasing pentru acelaşi bun cu un alt utilizator, numit locatar/utilizator final. Respectivul contract se poate încheia numai după obţinerea acordului finanţatorului iniţial şi îndeplinirea de către utilizator a condiţiilor cerute de societatea de leasing. Potrivit actului legislativ, un contract de leasing trebuie să cuprindă cel puţin elemente precum clauza privind definirea contractului ca leasing financiar sau operaţional, denumirea bunului finanţat şi caracteristicile de identificare a acestuia, valoarea ratelor de leasing şi termenul lor de plată, perioada de utilizare a bunului în sistem leasing, clauza privind obligaţia asigurării bunului şi valoarea totală a contractului. Pe lîngă acestea, un contract de leasing financiar trebuie să specifice valoarea de intrare a bunului respectiv, valoarea sa reziduală şi cuantumul avansului. Dacă utilizatorul nu plăteşte integral rata de leasing timp de două luni consecutiv de la scadenţa prevăzută în contract, societatea de leasing poate rezilia contractul, iar clientul trebuie să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate. Clienţii români ce introduc bunuri în ţară în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăţi de leasing străine se vor supune regimului vamal de admitere temporară, fără a plăti taxe şi garanţii vamale. În momentul achiziţionării bunurilor respective, utilizatorul este obligat să achite taxa vamală calculată la valoarea lor reziduală, care nu poate fi mai mică de 20% din valoarea de intrare. Bunurile ce fac obiectul finanţării în leasing trebuie să fie restituite sau să primească o nouă destinaţie vamală în termen de şapte ani de la data introducerii în ţară, cu excepţia mijloacelor pentru transportul aerian, în cazul acestora termenul fiind de 14 ani. Legea a fost publicată la 13 iulie în Monitorul Oficial, urmînd să intre în vigoare în termen de 30 de zile.