12 români au conturi de 50 - 60 milioane euro în băncile din Elveţia şi au intrat în atenţia Fiscului, care va verifica provenienţa acestor venituri, pentru a vedea dacă le poate impozita cu 16%, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, precizând că autorităţile fiscale elveţiene au trimis ANAF peste 80.000 de informări cu privire la persoanele fizice din România care au făcut depozite în această ţară, în ultimii trei ani. „Am primit de la elveţieni o listă cu mai multe persoane care au realizat câştiguri din dobânzi la depozite. Am făcut o selecţie şi am rămas cu 12 persoane, cu venituri de aproape 60 milioane euro, care câştigă din dobânzi. Nu sunt oameni politici şi nici nu cred că fac parte din topul celor mai bogaţi români, dar au conturi acolo, pe care nu ştim dacă le-au declarat sau nu. Dacă banii nu au o provenienţă legală, o să considerăm că sunt fără sursă şi o să-i impozităm cu 16%. Dacă banii au o provenienţă normală şi s-a plătit în România impozit pe dividende, fondurile fiind transferate apoi în Elveţia, atunci nu avem niciun fel de problemă”, a declarat Sorin Blejnar. La finele anului trecut, Guvernul a decis că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16%, aplicat la diferenţa dintre cele două valori.