Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii (AFPCM) Constanţa a continuat, în cursul lunii august, acţiunile de recuperare a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat prin emiterea a 291 titluri executorii şi a 37 somaţii în valoare totală de 3.197.138 lei. Potrivit afirmaţiilor şefului AFPCM, Vasilica Mihai în această perioadă s-au instituit sechestre asiguratorii mobile şi imobile asupra a cinci societăţi, în sumă totală de 6,5 milioane lei. Tot în acest timp, s-a aplicat şi un sechestru pentru bunurile imobile a unei societăţi în valoare de 4,4 milioane lei. În plus, s-au instituit popriri asupra disponibilităţilor conturilor bancare pentru şapte contribuabili în valoare totală de 570.421 lei. Ca urmare a aplicării măsurilor de executare silită conform prevederilor OG 92/2003, s-au încasat în total 7.447.663 lei, din care, prin popriri, 997.608 lei. În această perioadă, organele de control din cadrul AFPCM au efectuat o serie de verificări, activitatea de inspecţie fiscală vizînd modul de calcul şi vărsare în termenele şi cuantumurile stabilite de lege a obligaţiilor faţă de bugetul statului, verificări privind soluţionarea deconturilor cu opţiune de rambursare. Potrivit şefului AFPCM Constanţa, în cursul lunii august, au fost soluţionate 350 adrese ale Administraţiilor Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii din judeţe referitor la situaţia obligaţiilor datorate către bugetul general consolidat de sediile secundare administrate de către AFPCM Constanţa. În ceea ce priveşte deconturile de TVA, în cursul lunii august au fost soluţionate 19 restituiri şi 11 decizii de compensări, iar 14 deciizii de rambursare de TVA sînt în curs de soluţionare.