Fiscul, cu ochii pe contribuabili! Se anunță mari AMENZI! Vezi de ce

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiscul, cu ochii pe contribuabili! Se anunță mari AMENZI! Vezi de ce

Economie 15 Aprilie 2018 / 10:50 1135 accesări

Cei ce nu vor depune declarația unică (cu numărul 212, privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice) la Fisc, riscă amenzi importante. Termenul limită este până pe 15 iulie, urmând ca plata să se facă până la data de 31 martie 2019. Avertismentul a fost formulat joi de către experţi ai firmei de consultanţă EY România, în cadrul unei mese rotunde dedicate principalelor modificări fiscale survenite în ultimele luni, potrivit Digi24.

O constatare a EY România a fost aceea că inspectorii vor avea mult mai mult timp decât înainte şi deci vor putea aloca mai mult timp activităţilor de monitorizare a depunerii acestor declaraţii.

"Orice întârziere va fi în sarcina contribuabilului", spune Alex Milcev, EY România.

Noul sistem prevede depunerea declaraţiei de către contribuabil până la data de 15 martie şi plata obligaţiilor până la aceeaşi dată a anului următor celui pentru care sunt calculate, fără a mai fi aşteptată o decizie de impunere.

"Nedepunerea la termen atrage sancţiunea cu amendă între 50 şi 500 de lei. Observând comportamentul autorităţilor fiscale în privinţa cetăţenilor străini se cam aplică aceste amenzi. Dacă se aplică cetăţenilor străini, este o aşteptare realistă să se aplice şi celor români ", spune Claudia Sofianu, partener EY Romania.

Referirile nu sunt la persoanele care obţin venituri doar din salarii ci la cele care au venituri din cedarea folosinţei bunurilor (chirii), drepturi proprietate intelectuală, arende, vânzarea produselor agricole, etc.

"Contribuabilii vor avea control mai mare legat de finanţele lor şi de plata taxelor, vor avea siguranţa când să plătească exact, nu e ca situaţiile care durau ani de zile până când uitai de ce ţi-a venit o decizie", spune Milcev. Până acum doar Declaraţia 112 (privind salariile) se putea depune electronic, restul declaraţiilor se completau pe hârtie.

Dacă anul acesta declaraţia unică 212 se poate depune şi în format de hârtie, de anul viitor depunerea sa va face doar electronic. Partea negativă priveşte ceea ce se va întâmpla în mediul rural. "Trebuie văzut cum se va administra acolo, eu pariez pe faptul că atunci când se va sesiza că problema este complicată se vor acorda păsuiri", spune încrezător Alex Milcev.

Din 2019, Declaraţia se va depune până la 15 martie inclusiv, pentru veniturile estimate a se realiza în 2019, plata urmând să fie efectuată până la data de 15 martie a anului 2020. În cazul în care începerea activităţii se face după data de 15 iulie 2018, respectiv 15 martie 2019, Declaraţia unică se depune în termen de 30 de zile de la începerea activităţii. În cazul încetării activităţii sau a suspendării temporare a acesteia, persoana fizică va înştiinţa organele fiscale pentru stoparea obligaţiilor de plată.

Taguri articol


12