În goana după descoperirea evaziunii fiscale şi de a aduce câţi mai mulţi bani la bugetul sărăcit al statului, inspectorii din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa au dublat numărul acţiunilor de control la agenţii economici constănţeni. Dacă în luna iulie s-au efectuat 363 verificări, în august, numărul acestora aproape s-a dublat ajungând la 682 de acţiuni de control. Cu toate acestea, sumele atrase la bugetul statului sunt în continuare destul de scăzute. Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al DGFP, Bogdan Huţucă, în urma verificărilor efectuate de inspectorii fiscali la contribuabili persoane fizice şi juridice, în această perioadă, valoarea totală a veniturilor suplimentare atrase la bugetul de stat consolidat a fost de 20.090 mii lei, încasându-se în timpul controlului suma totală de 455 mii lei. Tot în acest timp au fost stabilite diferenţe de impozite şi taxe în valoare de 11.633 mii lei, din care s-au încasat în timpul inspecţiei fiscale 384 mii lei. Pentru nevirarea în termen a impozitelor şi taxelor s-au calculat accesorii, respectiv majorări şi penalităţi de întârziere aferente diferenţelor în sumă de 7.796 mii lei, din care s-au încasat 33 mii lei. Totodată, pentru abaterile constatate s-au aplicat amenzi contravenţionale în sumă de 852 mii lei. Contribuabilii care au încălcat legislaţia au fost aspru sancţionaţi, 40 de agenţi economici „alegându-se” cu sesizări penale, care au fost înaintate organelor de urmărire penală, dintre care 19 cu un prejudiciu total de 14.097 mii lei.