Fiscul poprește doar cât trebuie, nu tot ce ai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Noutăți în Codul Fiscal

Fiscul poprește doar cât trebuie, nu tot ce ai

Economie 07 Decembrie 2016 / 17:33 1106 accesări

De la 1 ianuarie 2017, ANAF va popri conturi doar electronic și strict pentru suma pe care o are de recuperat

De la 1 ianuarie 2017, ANAF va popri conturi doar electronic și strict pentru suma pe care o are de recuperat

Că-ți vine sau nu să crezi, în prezent, dacă Fiscul are de recuperat 10 lei de la tine, îți poprește TOATE conturile și-ți blochează TOȚI banii. Totuși, de la 1 ianuarie 2017, lucrurile se schimbă, în sfârșit - vom avea poprire electronică, asupra unui singur cont și strict pentru suma pe care ANAF trebuie să o recupereze. Alte noutăți - profitul reinvestit este scutit de impozit pentru o perioadă nedeterminată, iar taxarea agricultorilor se simplifică masiv.

DE BUN SIMȚ Scutirea de impozit pe profitul reinvestit, pentru o perioadă nelimitată, intră în vigoare la 1 ianuarie 2017, potrivit unei OUG (nr. 84) care aduce mai multe modificări Codului Fiscal și celui de procedură fiscală - „Este scutit de impozit câștigul investit în echipamente tehnologice, calculatoare, electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, în programe informatice, precum și licențe software“. Scutirea de impozit pe profitul reinvestit a fost introdusă la jumătatea lui 2014, însă pe termen limitat, și urma să expire la finele anului curent. Același act normativ introduce și o facilitate pentru firmele plătitoare de TVA (în perioada în care au codul TVA suspendat) - „În cazul înregistrării în scopuri de TVA, persoana impozabilă își exercită dreptul de deducere pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii efectuate în perioada în care a avut codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat, prin înscrierea taxei în primul decont depus după înregistrare sau, după caz, într-un decont ulterior“. OUG nr. 84 introduce și regimul special de TVA pentru agricultori - ei vor fi scutiți de TVA, însă vor plăti o compensație în cotă forfetară (procent din prețul produselor agricole; procentul de compensare variază - 1% în 2017, 4% în 2018 și 8% în 2019).

E DE BINE De asemenea, începând de la 1 ianuarie, conturile contribuabililor vor putea fi poprite electronic, pentru ca Fiscul să evite „pălitura“ multiplă și să nu fie afectați cei cărora li s-au indisponibilizat sume de bani mai mari decât nivelul creanței pe care o urmărește statul. În prezent, ca să înțelegi, Fiscul trimite o scrisoare de instituire a popririi către toate băncile la care rău-platnicul are conturi deschise, TOȚI banii săi fiind blocați până la finalul procedurii. Din 2017 va fi poprit un singur cont și doar pentru suma datorată. Totodată, poprirea va fi ridicată tot electronic. Nu-n ultimul rând, apar noi reguli privind regimul de impozitare a microîntreprinderilor și se extind documentele prin care contribuabilii pot face dovada plății taxelor și impozitelor.

Taguri articol


12