MAI PUŢINĂ BIROCRAŢIE Banca Mondială a aprobat un proiect de 70 milioane euro pentru modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care vizează creşterea eficienţei în colectarea impozitelor şi contribuţiilor sociale şi reducerea birocraţiei. Upgradarea Fiscului este o componentă importantă a reformei Guvernului, dar, în pofida eforturilor recente de ajustare fiscală, situaţia externă din Europa şi creşterea economică slabă din România vor continua să reprezinte riscuri la adresa stabilităţii macroeconomice, notează analiştii BM. „ANAF a decis ca următoarele reforme să se concentreze pe combaterea evaziunii fiscale, reducerea poverii administrative asupra contribuabililor şi creşterea eficienţei în colectare. Un Fisc modernizat va fi corect, orientat către servicii pentru contribuabili şi eficace în identificarea evazioniştilor”, spune specialistul în managementul sectorului public din cadrul BM Bernard Myers.
INEFICIENŢĂ MAXIMĂ Potrivit Băncii Mondiale, progresele ANAF din perioada de boom economic (2004 - 2007) au fost modeste, ponderea în PIB a veniturilor urcând de la 27,2 la 29. Ulterior, în timpul recesiunii, pierderile au fost severe, raportul taxe/PIB revenind la 27,2%. „Indicele de eficienţă fiscală al României este printre cele mai reduse din UE, la 54% pentru TVA, respectiv 61% pentru contribuţiile sociale. Tocmai de aceea, investiţiile în instituţii guvernamentale cheie sunt o precondiţie importantă pentru ca România să-şi continue convergenţa la Uniunea Europeană”, mai spune Myers. Guvernul a convenit cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială ca ANAF să fie reorganizată, activitatea celor 221 de administraţii financiare urmând să fie concentrată în 8 direcţii regionale şi 47 de birouri locale. BM a restructurat şi Fiscul din Bulgaria, în circa cinci ani, iar gradul de colectare a taxelor şi impozitelor a crescut cu 5 - 6% din PIB.