Fiscul s-a pus, în sfârşit, pe treabă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiscul s-a pus, în sfârşit, pe treabă

Economie 06 Februarie 2014 / 00:00 1021 accesări

Veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în ianuarie au însumat 16,1 miliarde lei, cu 6,5% peste programul de încasări comunicat de Ministerul Finanţelor Publice (15,1 miliarde lei) şi cu 13,2% peste suma încasată în ianuarie 2013. „Odată cu intrarea parţială în joc a Direcţiei Antifraudă Fiscală, am constatat o îmbunătăţire a colectării impozitelor. Asta înseamnă o evaziune fiscală mai mică”, notează cei de la ANAF. Cea mai importantă creştere de încasări a provenit din taxa pe valoarea adăugată, unde s-au realizat venituri de 5,02 miliarde lei, cu 758,06 milioane lei (17,7%) mai mari decât încasările din 2013 (4,27 milliarde lei). Gradul de realizare a programului a fost de 110,29%. În domeniul accizelor, programul de încasări a fost realizat în proporţie de 124,98%. Faţă de încasările din anul precedent, sumele colectate din accize au fost mai mari cu 12,5%, respectiv 2,36 miliarde lei. În ceea ce priveşte impozitul pe profit, ANAF a încasat 247,21 milioane lei în ianuarie, cu 53,57 milioane lei mai mult decât în 2013.



12