Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) discută cu societăţile de brokeraj şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) o procedură prin care Fiscul să acceseze direct informaţiile privind portofoliile de acţiuni tranzacţionate pe piaţa de capital de către debitorii aflaţi în procedura de executare silită. ANAF a prezentat reprezentanţilor pieţei de capital o schiţă de proiect de act normativ potrivit căreia firmele de brokeraj ar trebui să comunice bilunar instituţiei situaţia conturilor deschise de clienţii acestora, care să cuprindă lista de acţiuni, numărul titlurilor, existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj asupra lor, precum şi sumele de bani disponibile în contul clienţilor. Fiscul a propus să fie transmise informaţii despre toţi clienţii, prin mijloace electronice, însă societăţile de servicii şi investiţii financiare (SSIF) au sugerat ca ANAF să aibă acces la situaţia clienţilor prin solicitare, întrucât portofoliile se pot schimba imediat după transmiterea raportului bilunar. Totodată, există situaţii în care investitorii deţin acţiuni fără să mai aibă cont deschis la un SSIF, iar în acest caz brokerii propun ca ANAF să lucreze cu Depozitarul Central, care, la rândul lui, să comunice cu firmele de brokeraj. După identificarea clienţilor, dacă sumele disponibile în conturi nu vor acoperi datoria către stat, ANAF va indica acţiunile care vor fi indisponibilizate şi ulterior valorificate pentru acoperirea creanţelor bugetare. Propunerea ANAF este ca debitorul să aibă la dispoziţie 15 zile pentru contestare, iar după această perioadă, dacă nu achită restanţele, casa de brokeraj îi va valorifica titlurile în limita a 150% din valoarea creanţei. ANAF va colecta în următoarea perioadă propunerile SSIF pentru acest proiect, pentru ca ulterior să elaboreze împreună cu brokerii şi CNVM un act normativ.