Fitilistul electoral

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Fitilistul electoral

Eveniment 25 Noiembrie 2008 / 00:00 485 accesări

Echipat corespunzător, conform normelor de protecţia muncii, fitilistul electoral se află la datorie zi şi noapte. Trecut pe liste pe post de umplutură pentru ardei graşi de post, fitilistul încearcă unde se poate terenul cu degetul. Un mic şantaj, ceva, o manglă, o bîrfă, două. Deşi are profil de boxer, fitilistul electoral s-a înscris la proba maratonul şantajului. Aleargă de la un candidat la altul ca să-şi ofere serviciile. După numărul de dosare pe care le poartă sub braţ, seamănă cu un hîrţogar sau cu un arhivar care şi-a ratat cariera din cauza tehnicilor moderne şi de mare productivitate. Omul se ocupă cu datul în gît. Cu alte cuvinte, umblă cu pisica tărcată la el. O poartă sub haină şi din cînd în cînd o arată cui vrea el. Nu-i aşa, poate pică ceva! Trăind alături de pisica lui dragă, a împrumutat cîte ceva din obiceiurile şi apucăturile felinelor. Se furişează în sediile de campanie ale contracandidaţilor săi. Se pisiceşte printre picioarele lor. Toarce lin la urechea acestora, locul unde îşi vîră limbuţa, te încălzeşte la piept, după care sare brusc în lateral şi îţi arată pisica adevărată. În astfel de acţiuni, fitilistul electoral nu se foloseşte de muşchi, ci numai de dosare, note informative, vorbe aruncate în vînt, dar care, în cazul unor creduli, poate să prindă foarte bine… La prima vedere, fitilistul electoral pare a fi un individ foarte bine informat. Dar, precizez cu tărie, numai pentru cei slabi de înger. Dacă simte că ţine şi materialul este prost, insistă pe obiectul muncii cu chestii destabilizatoare de tot felul. Vezi că ăla vrea să publice cutare problemă. Ba că are un pont. Mă rog, chestii, socoteli. Fitilistul electoral ar trebui sancţionat de către instituţiile care asigură protecţia animalelor. Numai în blana mîţei cu care umblă fitilistul electoral să nu fii! De cînd a început campania electorală, felina nu mai are casă, masă şi nici familie! Arătată de la unul la altul, pisica a ajuns într-o stare profundă de degradare morală. Practic, asistăm la un abuz mediatic fără precedent în istoria noastră electorală! Sînt indivizi care nu se simt bine pînă nu arată pisica unui candidat mai molîu şi slab din fire. Ce să zic, utilizează pe scară largă şantajul felin. Nici cioara nu stă mai bine, chiar dacă nu se bucură de popularitatea pisicii printre şantajiştii de profesie. În cazul ei, umilinţele la care este supusă sînt deja de domeniul absurdului. Păi, cum se simte o cioară vopsită în mîna fitilistului electoral! În cazul ciorii vopsite, consecinţele morale sînt mult mai grave, fiind vorba, la mijloc de codru des, de rasism. Este unul din capetele de acuzare extrem de grave la adresa fitilistului electoral. Cum însă, după un mai vechi obicei strămoşesc, instituţiile abilitate dorm în front, fitilistul electoral continuă să-şi facă treaba şi să acţioneze după cum îl taie capul. Campania electorală se apropie de sfîrşit. În aceste condiţii, trebuie să îngraşe şi el porcul cît mai repede, cu toate că ştie că nu-l votează nici dracul!

Taguri articol


12