Fitoplanctonul a înregistrat un declin accentuat în ultimul secol, probabil din cauza fenomenului de încălzire globală, ameninţând astfel întregul lanţ trofic din oceanele planetei, potrivit unui studiu publicat în revista ”Nature”. Fitoplanctonul, alcătuit din organisme microscopice vegetale care plutesc în apă, a scăzut, în medie, cu 1% pe an, au anunţat cercetătorii Universităţii Dalhousie din Canada. Aceste microorganisme vegetale se află la baza lanţului trofic oceanic, hrănind atât microorganismele ce alcătuiesc zooplanctonul, cât şi peştii, păsările marine şi marile mamifere, precum balenele. ”Fitoplanctonul este carburantul ecosistemului marin. Declinul lui afectează întregul lanţ alimentar, până la oameni”, a declarat Daniel Boyce, coordonatorul studiului. Această tendinţă are un caracter mult mai pronunţat în emisfera nordică şi după anul 1950. Potrivit studiului, scăderea a fost de circa 40% după anul 1950.
Încălzirea globală a oferit deja anumite indicii, oamenii de ştiinţă constatând o corelaţie între declinul fitoplanctonului şi creşterea temperaturilor la suprafaţa mărilor şi oceanelor. ”Fitoplanctonul joacă un rol crucial în ecosistemul planetei. El produce 50% din oxigenul pe care îl respirăm, reduce gazul carbonic şi este important pentru industria pescuitului. Un ocean cu mai puţin fitoplancton va funcţiona diferit”, a declarat Boris Worm, co-autor al studiului. Cercetătorii de la Universitatea Dalhousie au combinat datele istorice cu analizele efectuate pe eşantioanele recoltate ce conţineau fitoplancton. Oamenii de ştiinţă au obţinut astfel o bază de date de 500.000 de înregistrări, care le-a permis să estimeze evoluţia fitoplanctonului la scară planetară, începând din 1899. Planctonul a scăzut mai ales în regiunile polare şi tropicale. Creşterea temperaturii apei este corelată cu un ritm de creştere mai mic al fitoplanctonului în cea mai mare parte a globului, mai ales în apropiere de Ecuator. Fitoplanctonul are nevoie de lumină şi nutrimente pentru a creşte. Cu cât sunt mai calde, cu atât oceanele sunt mai stratificate, reducând cantitatea de nutrimente ce ajunge la suprafaţă, provenind din straturile profunde ale apelor planetare.
Fenomene precum El Nino au şi ele un impact asupra acestui declin. Temperatura are, totodată, o influenţă crucială asupra biodiversităţii marine. Cercetătorii canadieni au analizat relaţiile între diverşi parametri de mediu şi repartiţia a 11.000 de specii ce fac parte din 13 grupuri principale (zooplancton, plante, nevertebrate, peşti, mamifere etc). Temperatura de la suprafaţa oceanului are un efect important asupra diversităţii în toate cele 13 grupuri.