Fiul actorului Robert Downey Jr lui a fost arestat sub suspiciunea de posesie de droguri în West Hollywood, California, a informat un oficial al poliției locale. Indio Falconer Downey, în vârsta de 20 de ani, fiul actorului care a interpretat celebrul personaj "Iron Man", a fost arestat duminică după-amiază având asupra sa ceea ce autoritățile cred că era cocaină și o țeavă folosită pentru a o fuma, a indicat sergentul Dave Valentine. Acesta a precizat că Downey a fost arestat după ce mașina în care se afla în calitate de pasager a fost trasă pe dreapta de poliție. Nimeni altcineva din mașină nu a mai fost arestat. Downey a plătit o cauțiune de 10.250 dolari și a fost eliberat la scurt timp după miezul nopții, primind o înștiințare de a se prezenta la tribunal pe 29 august. Tânărul Downey a apărut în 2005 în comedia "Kiss Kiss Bang Bang ", în care tatăl său, de asemenea dependent de droguri în trecut, juca alaturi de Val Kilmer. Actorul Downey Jr a opinat că fiul său are, probabil, o predispoziție genetică la dependența de droguri. "Există mult sprijin familial și înțelegere, noi fiind hotărâți să îl susținem pentru a-l ajuta să devină omul care este capabil să fie", a spus Downey Jr, mărturisindu-și recunoștința față de autorități pentru intervenție. Grație acestei intervenții, "Indio poate fi o altă poveste de succes de recuperare în loc de o poveste moralizatoare", a comentat actorul. Tânărul este singurul copil al actorului Robert Downey Jr, cu prima sa soție, Deborah Falconer, cu care a fost căsătorit între 1992-2004.