Fiul fostului primar Hânsă, judecat pentru uz de fals

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiul fostului primar Hânsă, judecat pentru uz de fals

Eveniment 11 Februarie 2010 / 00:00 1471 accesări

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia l-au trimis în judecată pe Tiberiu Marius Hânsă, fiul fostului primar al oraşului Cernavodă, sub aspectul comiterii infracţiunii de uz de fals. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Victoria Georgescu şi Roxana Nicoleta Hristu pentru fals intelectual, Elena Luminiţa Cocuz pentru uz de fals şi Gheorghe Hemeş, fostul viceprimar al oraşului Cernavodă, pentru instigare la fals intelectual. Anchetatorii spun că cercetările în acest caz au pornit după ce, pe 4 noiembrie 2008, un consilier local, respectiv Dumitru Chivu, a sesizat faptul că au fost eliberate certificate fiscale pentru două societăţi comerciale, Eurosortare SRL şi Termir Com Elena SRL, prin care se menţiona faptul că acestea nu au datorii la bugetul local cu toate că realitatea era cu totul alta. În baza acestei reclamaţii, anchetatorii au descoperit că primul abuz a fost comis la începutul anului 2006. Tiberiu Hânsă a solicitat atunci, în calitate de administrator al Eurosortare SRL, Primăriei Cernavodă un certificat fiscal pentru a putea participa la o licitaţie publică. Cu toate că firma avea datorii în valoare de aproape 800 de lei, acesta a primit actul cerut cu specificaţia „fără datorii“, iar dosarul a fost acceptat la licitaţie de angajaţii primăriei Cernavodă. Cea de-a doua ilegalitate se pare că a fost comisă în anul 2007. Elena Luminiţa Cocuz, în calitate de administrator la SC Termir Com Elena SRL, din Cernavoda, a solicitat primăriei Cernavodă eliberarea unui certificat fiscal pentru intabularea unei clădiri. Pentru că funcţionara Roxana Nicoleta Hristu a refuzat să emită acest act pentru că firma avea datorii, Cocuz a apelat la viceprimarul Gheorghe Hemeş care a convins-o pe Hristu să emită actul cerut cu specificaţia „fără datorii“. În urma administrării probelor la dosar, magistraţii au dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ faţă de Roxana Nicoleta Hristu.



12