Fiul liderului transnistrean riscă încă un dosar penal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiul liderului transnistrean riscă încă un dosar penal

Externe 14 Noiembrie 2011 / 00:00 272 accesări

Fiul liderului transnistrean, Oleg Smirnov, ar putea să apară în calitate de inculpat și într-un alt dosar penal, scrie publicația rusă ”Kommersant”. ”Potrivit unor surse din cadrul Comisiei de anchetă a Federației Ruse, în timpul verificării firmelor SRL Torginvest, SRL Rusinvest şi SRL Elantra, proprietarul cărora este Oleg Smirnov, s-a constatat că acestea au fost create pentru spălare de fonduri furate în Transnistria. Volumul şi originea banilor încă nu au fost încă stabilite”, informează publicația. Oleg Smirnov este anchetat în calitate de suspect într-un caz intentat în octombrie 2011, pentru furt prin deturnări de fonduri săvârșit de un grup de persoane, prin înţelegere prealabilă. Potrivit anchetatorilor, este vorba despre furtul a 160 de milioane de ruble din ajutorul umanitar rus alocat Transnistriei.

Experţii consideră că şansele lui Igor Smirnov de a câștiga alegerile prezidențiale sunt destul de mari. ”Smirnov este un politician cu experiență. Nu-l poți lua cu una cu două. Dacă el va câştiga, este puţin probabil ca Rusia să inițieze o blocadă totală a Transnistriei. Cred că Smirnov își va realiza scopul și Rusia va fi pusă în fața unui fapt împlinit”, consideră redactorul-şef al revistei ”Rusia în politica globală”, Fiodor Lukianov. ”Între timp, Rusia mai are instrumente de a-l influenţa pe Igor Smirnov. Unul dintre acestea este datoria imensă a Transnistriei pentru gazele ruseşti”, menționează ”Kommersant”.

Taguri articol


12