Cameron Douglas, fiul dependent de droguri şi condamnat pentru trafic cu substanţe interzise al lui Michael Douglas, a suferit leziuni severe după ce a fost agresat în închisoare. Tânărul de 34 de ani are un picior şi degetele mâinilor rupte. Tânărul ispăşeşte o condamnare de patru ani de închisoare şi a fost atacat după ce un boss mafiot din New York a pus o recompensă de o sută de dolari pe capul său, pentru că îl consideră turnător. În 2010, în timpul unei audieri pentru eliberarea condiţionată a lui Cameron Douglas, psihologul său a fost nevoit să dezvăluie că pacientul său a dat poliţiei informaţii despre furnizorii săi de droguri David şi Eduardo Escalera, încercând să-şi negocieze o pedeapsă cât mai mică. Ceea ce i-a şi reuşit, procurorul a cerut o pedeapsă de cinci ani de închisoare în loc de zece, cât era prevăzut de lege. Numai că planurile sale nu au ieşit întocmai. Anul trecut a primit o condamnare suplimentară de patru ani şi jumătate de închisoare, după ce a fost prins încercând să introducă heroină în Centrul Corecţional Metropolitan din Pennsylvania. Tânărul se teme de răzbunarea celor pe care i-a turnat, motiv pentru care are mari probleme cu somnul, iar atunci când reuşeşte să doarmă, are coşmaruri, după cum a declarat psihologul său.
De ce ţi-e frică nu scapi, iar Cameron Douglas a fost agresat. În bătaia pe care a primit-o i-a fost rupt femurul, ceea ce dovedeşte agresivitatea extremă a atacatorului sau atacatorilor săi. Pentru a se recupera complet şi a mai putea merge, tânărul trebuie să fie supus unei operaţii destul de dificile.
În 2010, Michael Douglas declara public că poate timpul petrecut la închisoare de fiul său va fi totuşi o binecuvântare şi va reuşi să curme dependenţa de droguri a acestuia. Fără închisoare, Michael Douglas spunea că fiul său va muri din cauza vreunei supradoze sau va fi ucis de vreun alt dependent de droguri. Acesta nu avea de unde să ştie că fiul său avea să fie atacat chiar într-un loc pe care îl considera sigur. Celebrul actor american şi-a asumat public vina pentru problemele fiului său, considerând că a fost ”un tată prost”. Judecătorul Richard Berman, care a pronunţat condamnarea lui Cameron Douglas, i-a interzis pentru doi ani vizitele familiale şi l-a trimis într-un program de dezintoxicare din cadrul penitenciarului. În plus, este forţat să muncească într-o aripă a puşcăriei, pentru unul dintre cele mai mici salarii din SUA, de circa 1,65 de dolari pe lună. Cameron Douglas nu va putea fi eligibil pentru eliberare condiţionată până în 2018.