Fiul chitaristului Ronnie Wood de la The Rolling Stones a fost bătut cu cruzime, cu o bâtă de baseball, în timp ce se afla în vacanţă în Grecia. Tyrone, fiul cel mic al chitaristului britanic, a fost atacat în timp ce-şi petrecea vacanţa în Grecia, alegându-se cu o mână fracturată şi numeroase contuzii. ”Tyrone a încasat o bătaie foarte urâtă. A fost bătut cu o bâtă de baseball. Acum este ok dar e cu adevărat zguduit de pe urma acelui incident”, a declarat o sursă pentru tabloidul britanic ”The Sun”. Ronnie Wood, care a împlinit recent 64 de ani, s-a oferit să îşi aducă acasă fiul, în vârstă de 27 de ani, cu un avion privat.
Nu au fost comunicate detalii privind identitatea agresorului şi nici motivele sale. Tyrone Wood este proprietarul unei galerii de artă, iar mama lui este Jo Wood, cea de-a doua soţie a lui Ronnie Wood. Chitaristul mai are doi copii, o fiică, Leah, a cărei mamă este tot Jo Wood şi un fiu, Jesse, provenind din prima căsătorie a artistului cu Krissy Wood.