Fiul lui "Săceanu" a făcut scandal în parc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiul lui "Săceanu" a făcut scandal în parc

Justiție 22 Aprilie 2015 / 00:00 8057 accesări

Parcul Tăbăcărie a fost, sâmbătă după-amiază, scena unui scandal de proporții. Conflictul a avut loc între o familie din Constanța și un grup de indivizi, printre care se numără și Sedan Iașar, fiul cunoscutului Ismail Iașar, zis "Săceanu". Victime au fost soții Mihai și Mariana Vasile, care sâmbătă au profitat de vremea frumoasă și au mers în parcul Tăbăcărie, cu mașina de înghețată pe care o au. Prezența lor i-a deranjat teribil pe Sedan Iașar și pe câțiva amici de-ai acestuia, care au o afacere similară. De aici a pornit incidentul... „La un moment dat, au venit niște copii trimiși probabil de Sedan, care au aruncat o găleată cu balegă în mașină. Am plecat de acolo ca să evităm orice problemă, dar, în scurt timp, și-au făcut apariția vreo zece indivizi care au început să ne amenințe și să ne înjure. Printre ei era și Sedan. Ne-au zis că ei sunt șefii orașului și că or să ne omoare...“, a declarat, pentru „Telegraf“, Mariana Vasile, care a filmat întreaga scenă cu telefonul mobil. De la vorbe la fapte a mai fost doar un pas... La un moment dat, Sedan Iașar, furios din cale-afară, s-ar fi apropiat de soțul ei și l-ar fi lovit cu palma în ureche. La locul scandalului au ajuns două mașini de poliție, un echipaj SMURD, dar și agenții unei firme de pază din Constanța. Ambele tabere au fost sancționate cu câte 200 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Luni, Mihai Vasile s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală. Specialiștii au stabilit că acesta va avea nevoie de șapte zile de îngrijiri medicale. Victimele au precizat că nu se află la primul scandal cu Sedan Iașar, însă nu au depus până acum nicio plângere împotriva acestuia. De această dată s-au gândit să ia măsuri și au reclamat cele întâmplate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.



12