Fiul preşedintelui egiptean se pregăteşte să-i urmeze în funcţia supremă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fiul preşedintelui egiptean se pregăteşte să-i urmeze în funcţia supremă

Externe 03 Noiembrie 2009 / 00:00 416 accesări

Fiul preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, Gamal, a profitat duminică de un congres al partidului aflat la putere, pentru a-şi clădi o imagine de posibil succesor al tatălui său, în timp ce opoziţia avertizează în privinţa riscului ca Egiptul să devină o ”republică ereditară”. Într-un lung discurs rostit în faţa Partidului Naţional Democratic (PND), al cărui secretar general-adjunct este, Gamal Mubarak, în vârstă de 45 de ani, a luat o postură de prezidenţiabil, chiar dacă oficial nu şi-a anunţat candidatura pentru scrutinul prevăzut să se desfăşoare în 2011. Prezentând în detaliu programul partidului şi al Guvernului în domeniul economic şi social, el a subliniat că cei care reprezintă PND trebuie să explice mai bine opiniei publice politica partidului pentru viitorii ani. ”În următoarea perioadă, Guvernul se va ocupa cu precădere de cei săraci, de văduve, orfani şi femei care ţin singure un cămin”, a spus Gamal Mubarak.

Fiul cel mare al preşedintelui este considerat, de mai mulţi ani, un potenţial succesor al tatălui său, în vârstă de 81 de ani, care se află la conducerea statului de 28 de ani. Preşedintele Mubarak nu a spus dacă va mai candida pentru un al şaselea mandat, dar nici nu a declarat deschis că ar dori să-i lase puterea fiului său. Totuşi, el i-a adus un sprijin implicit, sâmbătă seara, în faţa congresului PND, salutând ”tinerii membri ai partidului, care au o viziune clară asupra viitorului ţării şi propun idei noi pentru a răspunde realităţilor”. La rândul lor, apropiaţi ai fiului preşedintelui au confirmat, pentru prima oară, ambiţiile tânărului politician, care vrea să dea impresia unui cadru modern, precupat mai mult de rezultate decât de ideologie. ”Gamal este un candidat posibil la alegerile prezidenţiale din 2011”, au afirmat, pe rând, premierul Ahmad Nazif şi ministrul pentru Investiţii, Mahmud Mohieddin. Duminică, la o conferinţă de presă, Gamal Mubarak a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor catre vroiau să ştie dacă intenţionează să-şi anunţe candidatura la preşedinţie pentru 2011.

În ceea ce o priveşte, opoziţia egipteană şi-a dublat eforturile pentru a propune o alternativă la ceea ce ea numeşte transmiterea ereditară a puterii, care ar perpetua dominaţia clanului Mubarak. Dezbaterea este în toi, odată cu propunerea unui jurnalist egiptean de renume, Mohamed Hassanein Heikal, de a se asigura un transfer sigur al puterii, la încheierea mandatului lui Mubarak, în 2011. Heikal, figură respectată în mediile politice şi intelectuale, preconizează instituirea unui soi de comitet al înţelepţilor care să pregătească drumul către o democraţie veritabilă. Această instanţă ar administra afacerile ţării pe o durată tranzitorie de trei ani, în cursul cărora ar urma să fie elaborată o nouă Constituţie. Din comitet ar putea face parte personalităţi de prim-plan, cum este puternicul şef al serviciilor de informaţii, generalul Omar Suleiman, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mohammed ElBaradei, secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa sau laureatul premiului Nobel pentru Chimie, Ahmed Zuweil. ElBaradei este curtat de mai multe partide de opoziţie pentru a se lansa în bătălia electorală, dar încă nu şi-a făcut cunoscute intenţiile. La rândul său, Moussa nu a exclus posibilitatea să-şi depună candidatura.



12