Florăresele au fost controlate de Protecţia Consumatorului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Florăresele au fost controlate de Protecţia Consumatorului

Social 21 Martie 2008 / 00:00 533 accesări

În luna martie, comercianţii de flori au avut parte de o surpriză mai puţin plăcută. Timp de cinci zile, inspectorii din cadrul Inspectoratului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (IRPC) Constanţa, au controlat 25 de distribuitori şi operatori economici al căror obiect de activitate îl constituie comercializarea florilor şi a ornamentelor florale. În cele trei judeţe subordonate IRPC, Constanţa Tulcea şi Brăila, au fost efectuate 46 de acţiuni de control, la 43 dintre agenţii economici verificaţi constatîndu-se abateri de la legislaţia în vigoare. Au fost aplicate în total 29 de amenzi contravenţionale în valoare de 46.800 lei şi 14 avertismente. „La nivelul judeţului Constanţa au fost controlaţi 25 de operatori economici şi s-au găsit nereguli la 23 dintre aceştia. Am dat 20 de amenzi, care s-au ridicat la suma de 26.400 lei şi 3 avertismente”, a declarat purtătorul de cuvînt al IRPC, Rodica Mocanu. Printre deficienţele întîlnite se numără şi lipsa traducerii în limba română a informaţiilor referitoare la produsele şi serviciile oferite consumatorilor, neafişarea preţurilor la loc vizibil şi neafişarea denumirii firmei. Mai mult, la un comerciant din Cernavodă inspectorii IRPC au descoperit la vînzare îngrăşămînt şi soluţii nutritive pentru flori care expiraseră încă din anul 2007.



12