Florentin Petre, mulţumit de Piţurcă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Florentin Petre, mulţumit de Piţurcă

Sport 28 Iunie 2008 / 00:00 428 accesări

Internaţionalul român Florentin Petre a declarat, vineri, că selecţionerul Victor Piţurcă a reuşit să realizeze multe lucruri bune la echipa naţională şi trebuie să rămînă şi pe viitor în funcţie. “Ar fi foarte bine să se vadă numai lucrurile bune pe care le-am realizat la Euro. Domnul Piţurcă a făcut treabă bună la echipa naţională, trebuie să rămînă în continuare. El a reuşit să califice naţionala după opt ani la Euro, a ştiut să ţină echipa în mînă, nu merită un asemenea tratament”, a spus Petre. Fotbalistul în vîrstă de 32 de ani crede că “tricolorii” ar fi fost priviţi “ca nişte regi” dacă ar învins Italia şi ar fi ajuns în sferturi: “Nu trebuie să fie criticat nimeni de la echipă. Domnul Piţurcă şi-a luat marjă de siguranţă la meciul cu Franţa, era un meci important. Cu Italia cred că am jucat chiar bine şi, dacă am fi învins, acum ne întorceam ca nişte regi. Doar cine nu ştie fotbal, critică tactica naţionalei”. Florentin Petre susţine că în aceste zile se află în vacanţă şi nu duce lipsă de oferte. “Chiar nu ştiu dacă mai rămîn la ŢSKA Sofia, pentru că sînt ceva probleme. Am pierdut un an de muncă prin această excludere din Liga Campionilor. Am primit o ofertă de la Terek Groznîi, e bună din punct de vedere financiar ţinînd cont de vîrsta pe care o am. Sînt bani frumoşi acolo. Acum sînt în vacanţă şi voi lua o decizie doar apoi”, a încheiat mijlocaşul. Echipa naţională a României a fost eliminată din faza grupelor de la turneul final al Campionatului European, după ce a acumulat doar două puncte în faţa Olandei, Italia şi Franţei. “Tricolorii” s-au clasat pe locul al treilea în Grupa C, ultimul loc fiind ocupat de Franţa, cu un singur punct.



12