10 Martie 2025, 21:17
Internaţionalul român de tineret de la Şerif Tiraspol, George Florescu, a fost transferat la echipa rusă Torpedo Moscova, suma vehiculată fiind de un milion de dolari. Florescu a semnat pentru o perioadă de trei sezoane. Mijlocaşul a fost achiziţionat în 2004 de Şerif de la Universitatea Cluj pentru 150.000 de dolari, moldovenii transferîndu-l tot atunci şi pe Răzvan Cociş, pentru 300.000 de dolari. "Acesta este un pas înainte pentru mine. Ştiam că Şerif va fi numai o rampă de lansare", a declarat Florescu, aflat în prezent la naţionala de tineret a României, care pregăteşte meciul cu Germania, programat pe 5 septembrie şi contînd pentru grupa a 10-a de calificare la turneul final al Campionatului European din 2007.