Reprezentanții Institutului Cantacuzino și cei ai Institutului Pasteur au discutat despre posibilitatea aplicării unui proiect comun pe fonduri europene în vederea creșterii și relansării activității Institutului Cantacuzino, a declarat marți într-o conferință de presă ministrul Sănătății ...
În aceste zile au fost demarate procedurile pentru achiziționarea de urgență a 115.000 de doze de vaccin ROR (rujeolă, oreion, rubeolă). ”În același timp continuă și procedura de achiziție pe acord-cadru pe vaccin ROR. În ceea ce privește celelalte vaccinuri, vreau să vă anunț că ...
Toate vaccinurile necesare, cu excepția vaccinului pentru hepatita B, vor fi disponibile în țară în următoarea lună, potrivit estimărilor ministerului Sănătății. "Tot legat de subiectul vaccinurilor pentru copii, suntem în linie dreaptă pentru a rezolva atât problema ...
Acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, a anunțat ministrul Sănătății, Florian Bodog, după ce a avut o discuție cu președintele organizației. Demnitarul a spus că a avut discuții cu omologul său austriac, dar și cu șeful programului de transplant pulmonar de la clinica AKH. ”Am transmis o ...
Vaccinul hexavalent pentru bebeluşi va fi disponibil la sfârşitul lunii martie, începutul lui aprilie, când medicii de familie vor primi dozele, a anunțat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. De asemenea, pentru categoria de medicamente oncologice care lipsesc din România, ministrul va ...
Ministrul Florian Bodog participă luni, în Malta, la reuniunea informală a miniștrilor Sănătății din statele UE, pe agenda căreia se află subiecte importante de sănătate publică, precum prevenirea obezității în perioada copilăriei, măsuri concentrate pentru combaterea HIV/SIDA ...
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat că, pe 28 februarie, împreună cu ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia-Olguța Vasilescu, a semnat ordinul de modificare și completare a Anexei nr. 1 a Ordinului nr. 1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a ...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că vaccinul hexavalent nu a primul avizul controlului financiar preventiv (CFP) şi că s-a demarat o nouă procedură pentru găsirea unor soluţii. Ministrul a spus că pentru vaccinul tetravalent urmează să se semneze contractul. "Suntem în ...
Guvernul urmează să adopte în această săptămână o hotărâre privind introducerea a 12 molecule pe lista de medicamente compensate și gratuite, a anunțat ministrul Sănătății, Florian Bodog, citat de Agerpres. Potrivit ministrului, cele 12 medicamente vor trata, în principal ...
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, joi, că a găsit, la minister, o situaţie dezastruoasă privind vaccinurile obligatorii, precizând că fie unele sunt insuficiente, fie nici măcar nu au fost achiziţionate. “La preluarea mandatului, acum două săptămâni, am solicitat de ...