Actorul şi cîntăreţul Florian Pittiş a fost înmormîntat, ieri, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, pe Aleea Artiştilor, lîngă actorul Amza Pellea, după ce convoiul funerar al regretatului om de cultură a plecat de la Teatrul Bulandra, unde s-a ţinut slujba de înmormîntare, în prezenţa a aproximativ 400 de oameni, membri ai familiei, prieteni şi admiratori. Slujba de înmormîntare a regretatului artist Florian Pittiş, decedat la vîrsta de 63 de ani, a început în jurul orei 12.00, la Teatrul Bulandra, unde Pittiş a fost director artistic, fiind oficiată de un sobor de preoţi de la Mănăstirea Plumbuita, în frunte cu părintele stareţ arhimandrit Visarion Marinescu.
Aproximativ 400 de oameni au asistat la ceremonia care a avut loc în foaierul Teatrului Bulandra, adunaţi în holul instituţiei, dar şi în faţa intrării. Printre cei prezenţi s-au numărat oameni din lumea teatrului şi a muzicii, Ştefan Bănică Jr., Margareta Pâslaru, dar şi preşedintele PSD Mircea Geoană şi omul de afaceri Peter Imre. I-a adus un ultim omagiu artistului şi finanţatorul Rapidului, George Copos, însoţit de una dintre echipele de juniori ale clubului, artistul fiind fan al echipei şi membru în Clubul Aristocratic al Rapidului. La ceremonie a fost prezent şi un grup de masoni, care purtau, în semn de doliu, banderole violet cu dungi albe. Florian Pittiş a fost purtătorul de cuvînt al Marii Loje Naţionale din România, cea mai importantă organizaţie masonică recunoscută internaţional.
După slujbă, sicriul a fost scos din teatru, în aplauzele celor prezenţi. Convoiul a pornit spre sediul Radiodifuziunii Române, unde s-a oprit aprox. 10 minute şi, în aplauzele foştilor colegi ai lui Pittiş, director al postului Radio3Net, ce-i poartă, de luni, numele, s-au auzit acordurile melodiei „Sfîrşitul nu-i aici”, din repertoriul trupei „Pasărea Colibri”, în care a cîntat şi Pittiş. Alte sute de oameni au asistat la slujba ce a avut loc la Cimitirul Bellu, după ora 14.00, printre care şi folkistul Nicu Alifantis, actorul Virgil Ianţu, dar şi suporteri ai Rapidului, care au cîntat imnul clubului, după terminarea ceremoniei şi au strigat „Te vom iubi mereu!”. Unul dintre membrii Ligii Suporterilor Rapidişti, Alex Dolea, a declarat că, după moartea lui Pittiş, „culoarea vişinie va fi mereu îndoliată”. Dolea a precizat că el şi colegii săi au venit la cimitir pentru a omagia un „suporter” al Rapidului.
Florian Pittiş, actor, muzician şi realizator de emisiuni radio şi de televiziune, a încetat din viaţă duminică, la vîrsta de 63 de ani.