Florin Cîţu: sper să intrăm în Schengen anul acesta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Florin Cîţu: sper să intrăm în Schengen anul acesta

Administrație, Politică 19 Februarie 2021 / 00:43 3137 accesări
Foto: facebook, Guvernul României

Foto: facebook, Guvernul României

Premierul Florin Cîţu şi-a exprimat speranţa, joi, ca România să intre anul acesta în zona Schengen, menţionând că totul depinde de un raport MCV favorabil, de respectarea recomandărilor Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi de corectarea a "ceea ce au stricat pesediştii în justiţie".

"Eu sper că anul acesta (să intre România în Schengen - n.r.). România este gata să intre în zona Schengen din 2011. A apărut această discuţie cu MCV, trebuie să corectăm această problemă anul acesta. Vom face tot ce este posibil să avem un raport favorabil MCV, după aceea putem să discutăm despre Schengen.

Dacă lucrurile merg bine, şi am început astăzi cu desfiinţarea SIIJ, şi avem un raport favorabil în ceea ce priveşte MCV, putem să sperăm să continuăm discuţiile pentru a adera la zona Schengen chiar de anul acesta.

Dar, repet, depinde de noi, vrem să facem acest lucru? Vrem să facem reformă? Haideţi să respectăm recomandările Comisiei Europene, Comisiei de la Veneţia, să corectăm ce au stricat pesediştii în justiţie şi, apoi, veţi vedea că ne îndreptăm foarte repede spre zona Schengen", a afirmat Cîţu, la Digi24.

Premierul Florin Cîţu a spus că, dacă va fi făcut tot ce trebuie, raportul MCV din vară va fi pozitiv.

"Vreau să facem acest lucru (să intrăm în Schengen anul acesta - n.r.). Depinde de noi, de nimeni altcineva. Ar trebui să intrăm cu totul, dacă intrăm, dar s-ar putea să fie doar aeroporturile mai întâi, dar eu sper să intrăm cu totul dacă ne ţinem de ceea ce am promis, de respectarea recomandărilor MCV", a adăugat premierul.

Taguri articol


12